Alin Nica a scăpat de dosarul de la ANI: „Revocarea mea a fost regizată. Cer demisia lui Alfred Simonis”

Alin Nica

Dosarul întocmit de ANI pe numele lui Alin Nica, președintele CJ Timiș, suspectat de conflict de interese, a fost clasat. Liberalul, revocat din Consiliul Național de Integritate din cauza acestui dosar, cere acum demisia lui Alfred Simonis și va solicita Senatului să abroge hotărârea respectivă.

Amintim că în 12 septembrie, plenul Senatului a votat, cu 80 – 20, revocarea lui Alin Nica, președintele PNL și CJ Timiș, din Consiliul Național de Integritate. Deputatul PSD Alfred Simonis și senatorul USR Raoul Trifan au solicitat acest lucru, în contextul în care Nica era suspectat de conflict de interese.

Revocarea mea a fost orchestrată în jurul unui dosar fabricat politic, dosar asupra căruia procurorii s-au pronunțat săptămâna trecută și l-au clasat. Așa cum am explicat și în septembrie, mecanismul e simplu: o persoană plătită reclamă diverse spețe, iar procurorii sau inspctorii sunt obligați să cerceteze. În acest timp, oponenții politici intoxică spațiul public cu minciuni ascunse în spatele unor așa-zise declarații politice. Acum, că este clar că revocarea mea din Consiliul Național de Integritate a fost regizată, cer demisia deputatului Alfred Simonis, inițiatorul demersului. I-aș cere un gest de onoare și senatorului Trifan, însă el este atât de manipulabil și lipsit de școală încât înțeleg că a căzut pradă dezinformării și s-a alăturat ca o unealtă, asemeni USR, la brelocul sau la brăcinarii PSD”, a declarat, luni, Nica.

„Simonis, exponentul politicii răului”

„Solicit Senatului să abroge revocarea mea și astfel să pot renunța la procesul existent pe rol. UNCJR sprijină abrogarea revocării mele, deoarece au sesizat in scris, cu săptămâni înainte, că tratamentul la care sunt supus este nedrept și lipsit de argumente juridice. CNI este singura entitate cu atribuții de control asupra ANI. Mă voi întoarce în Consiliul Național de Integritate și voi expune public disfuncționalitățile acestei instituții și cum aceasta riscă să fie folosită pentru hărțuirea unor oameni nevinovați. Nouă din zece persoane reclamate de ANI la Parchet, la final, sunt declarate nevinovate.

E nevoie de o schimbare in politica, dar nu acea schimbare „usr-ista” in care personaje lipsite de educatie, de scrupule si de experienta sa primeasca acces la administratia publica cu scopul de a o destabiliza din interior. Schimbarea de care avem nevoie pleaca din randul comunitatilor, de la oamenii care isi activeaza logica si aparatul critic pentru a vota inteligent. Manipularea emotiilor, exploatarea cliseelor, saturatia la care a ajuns opinia publica, necazurile oamenilor nemultumiti, acestea sunt armele celor care pun la punct campanii de dezinformare pentru alterarea democratiei. Schimbarea constructiva va apare doar cand oamenii, votantii, vor sanctiona personajele politice care mint si fac rau oricui, doar pentru a-si satisface interesele personale. Urmeaza o campanie electorala plina de actiunile unor astfel de politicieni, de aceea apelul meu la responsabilitate si atentie merge catre dumneavoastra, jurnalistii si catre comunitate”, a continuat Alin Nica.

 

Este clar că un dialog între Alin Nica și Alfred Simonis este imposibil. Social-democratul declara, în urmă cu câteva săptămâni, că nu-l consideră pe șeful CJ un partener viabil de negociere.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: