Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a afirmat că anul trecut au fost aduşi în România 803 fugari, iar în primele trei luni din 2024 – aproape 200. Ea a menţionat că în penitenciarele din România se află 1.338 de fugari. Gorghiu a mai precizat că România a cheltuit în 2023 aproape 11 milioane de lei pentru a-i aduce pe cei 803 fugari.
Alina Gorghiu a fost întrebată, sîmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, câţi fugari au fos repatriaţi de când este ministru Justiţiei.
“Anul trecut am adus în ţară 803 fugari. Anul ăsta, în primele trei luni, aproape 200. Iar în sistemul penitenciar din România, acum, în puşcările din România, avem 1.338 de fugari. Ca atare, o grămadă. Ştiu că reflectorul presei e, în general, pe persoanele care sunt cu profil public. L-aţi menţionat pe Cherecheş. Anul trecut am reuşit să-l aducem înapoi pe domnul Vâlcov, pe domnul Prina, din acelaşi dosar, persoane expuse public. Însă, eu vă întreb pe dumneavoastră, e mai important că-l aducem pe Cherecheş înapoi, care a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru corupţie? Sau este la fel de important pentru statul român că aducem înapoi în ţară un violator de două fetiţe minore şi traficant de droguri de mare risc, care a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 10 ani cu executare sau unul care a omorât, un dement care a omorât de asemenea două persoane, care era fugit de opt ani din ţară. Pentru mine fiecare persoană e importantă”, a afirmat Alina Gorghiu.
Ea a menţionat că efortul statului român este la fel de important pentru fiecare fugar în parte.
“Într-adevăr, vorbim foarte mult despre acelea cinci, şase persoane expuse public, dar vă spun că efortul statului român este la fel de important şi făcut cu aceeaşi încăpăţânare pentru fiecare. Pentru că pericolul social există la fiecare persoană care a fost condamnată în România pentru fapte săvârşite pe teritoriul României şi a ales să fugă. Asta e cumva o temă cu care eu în fiecare zi îmi încep discuţiile în minister. Ce măsuri trebuie să mai luăm? Şi aţi văzut că au emanat din Ministerul Justiţiei două legi importante pe subiectul ”fugari”, a explicat ministrul Justiţiei.
Gorghiu a menţionat că statul român a cheltuit aproape 11 milioane de lei pentru a-i aduce în ţară pe cei 803 fugari.
“Acum am reuşit să trecem prin guvern acest proiect şi îi rog pe colegii din Parlament să-l voteze repede. Am solicitat procedură de urgenţă pentru că 11 milioane de lei, 10 milioane 800 de lei a cheltuit statul român pentru a aduce aceşti 803 fugari înapoi. Din momentul în care legea va fi publicată în Monitorul Oficial şi devine lege, practic, toţi fugarii vor scoate din buzunar sutele de euro, miile de euro pentru a fi aduşi înapoi în ţară. Asta înseamnă nişte bani pe care poţi să-i investeşti în instanţe noi, în modernizarea condiţiilor din penitenciare, pentru că, să ştiţi că fenomenul ăsta al fugarilor a fost de-a lungul timpului legat direct, şi v-am spus şi la preluarea mandatului, de condiţiile proaste din penitenciare”, a declarat Alina Gorghiu.
Ea a fost întrebată dacă acum mai sunt acele condiţii proaste în penitenciare.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News