Alina Gorghiu anunţă că au fost aduşi 178 de fugari în România, de la începutul acestui an

Sursă foto: Facebook/ Ministerul Justiției

Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a precizat, miercuri, că de la începutul anului, în decurs de două luni şi jumătate, au fost aduşi 178 de fugari în România. Ea a remintit de cele două legi iniţiate de către minister, legea prin care neprezentarea la poliţie în termen de 7 zile de când a fost dată hotarârea de condamnare, aceasta neprezentare este asimilată evadării şi cea de-a doua lege priveşte obligarea fugarului de a găsi resurse financiare pentru a se întoarce în statul în care a fost executat. „România anul trecut a fost obligată să plătească peste 20 milioane de lei pentru a aduce în ţară fugarii”, a punctat Gorghiu.

„În sprijinul inforrmaţiilor pe care vi le dau vin şi cele două legi importante ale Ministerului Justitiei, legea prin care neprezentarea la poliţie în termen de 7 zile de când s-a dat hotarârea de condamnare, aceasta neprezentare este asimilată evadării. Cea de-a doua lege priveşte obligarea fugarului de a găsi resurse financiare pentru a se întoarce în statul în care a fost executat. România anul trecut a fost obligată să plătească peste 20 milioane de lei pentru a aduce în ţară fugarii. De la începutul anului în decurs de două luni şi jumătate am adus în ţară 178 de fugari”, a precizat Alina Gorghiu, într-o declaraţie de presă susţinută, miercuri, la sediul MJ.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: