Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă organizată la Curtea de Apel Cluj, că a dispus trimiterea Corpului de Control al ministerului la Penitenciarul de la Poarta Albă, pentru verifica dacă au fost respectate toate normele legale în timpul transferului lui Vlad Pascu la instanţă. Decizia vine în urma acuzaţiilor potrivit cărora Vlad Pascu ar fi beneficiat de ”tratament special”, fiind dus cu duba foarte aproape de intrarea în clădire pentru a fi ferit de privirile oamenilor.
Ministrul Justiţiei a declarat că în cazul lui Vlad Pascu, tânărul care a ucis doi studenţi în localitatea 2 Mai, pe fondul consumului de droguri, atunci când a fost la Judecătoria Mangalia, ”au fost anumite incidente care au generat discuţii în spaţiul public la adresa poliţiştilor de penitenciar”.
”Am discutat cu conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, ieri, ANP a şi comunicat public poziţia sa, şi anume au informat presa că există anumite standarde, la nivel european, care sunt obligaţi să le respecte, printre care principiul ca atunci când deţinuţii sunt mutaţi dintr-un penitenciar în alte locuri, cum ar fi spital, tribunal, aceştia trebuie să ia măsuri pentru a nu fi expuşi cât mai mult privirii publice, luând măsuri pentru a le proteja imaginea, anonimatul”, a spus ministrul.
”Fiind însă un caz mediatizat şi extrem de sensibil şi un caz extrem de important cum se va soluţiona pentru societate şi pentru sănătatea noastră a tuturor, şi pentru că îmi doresc, ca ministru al Justiţiei, să nu planeze niciodată vreo suspiciune că s-au încălcat normele legale, atunci când vine vorba de o instituţie aflată în subordinea Ministerului Justiţiei, vă informez că am dispus trimiterea Corpului de Control la Penitenciarul de la Poarta Albă, repet, pentru a se putea verifica dacă au fost respectate toate normele legale în materie”, a anunţat Alina Gorghiu.
Ea a precizat că, în calitate de ministru, consideră că trebuie clarificate aceste aspecte, mai ales că, din informaţiile pe care le-a primit, în această perioadă directorul penitenciarului se află în concediu şi conducerea interimară a fost asigurată de altă persoană.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News