Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat joi despre extrădarea Prinţului Paul de România din Franţa că având în vedere că are dublă naţionalitate, şi română şi franceză, din perspectiva magistraţilor din Franţa şi a legislaţiei de acolo, este eligibil să poată executa pedeapsa în Franţa, ea menţionând că nu s-a formulat în momentul acesta nicio solicitare oficială în sensul recunoaşterii hotărârii şi executării pedepsei în Franţa.
”Legat de această persoană condamnată în România, potrivit informărilor colegilor de la Parchetul General de pe lângă Curtea de Apel Paris, şi acestea sunt informaţii recente pe care vi le pot furniza, prin intermediul magistratului de legătură, acesta a avut un prim termen în faţa Curţii de Apel Paris în 17 aprilie, foarte recent. Având în vedere că are dublă naţionalitate, şi română şi franceză, din perspectiva magistraţilor din Franţa şi a legislaţiei de acolo, este eligibil să poată executa pedeapsa în Franţa, aşa com rezultă din comunicările pe care le-am avut cu Parchetul, în data de 16 aprilie”, a declarat Alina Gorghiu.
Ministrul Justiţiei a arătat că ”nu s-a formulat în momentul acesta nicio solicitare oficială în sensul recunoaşterii hotărârii şi executării pedepsei în Franţa”.
”Am verificat cu colegii de la Judecătoria Braşov şi mi-au spus că nu s-a formulat această solicitare. Singura solicitare care s-a făcut instanţei, până la acest moment, este să se traducă în limba franceză mandatul european de arestare”, a arătat Gorghiu.
Alina Gorghiu a mai declarat că nu are niciun răspuns de la omologul ei din Franţa, la ”acel incident extrem de neplăcut prin care Parchetul din Franţa a uitat să motiveze recursul”.
”Nu avem un răspuns în acest moment, eu am scris acea comunicare către ministrul justiţiei din Franţa arătându-ne nemulţumirea faţă de acel incident extrem de neplăcut, Parchetul din Franţa a uitat să motiveze recursul, lucru rar şi greu de înţeles la asemenea nivel, dar la fel de bine pot să înţeleg că nu este competent ministerul Justiţiei dar mă aştept ca domnul ministru să poată întreba sistemul ce s-a întâmplat în acea speţă”, a completat Gorghiu.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News