Skip to content
Politică

Alina Gorghiu îl acuză pe Dragnea pentru aducerea în piaţă a huliganilor

Senatorul PNL Alina Gorghiu a susţinut miercuri într-o conferinţă de presă la Timişoara că aducerea huliganilor şi a celor care au generat violenţele din 10 august din Piaţa Victoriei a fost „opera premeditată” a lui Liviu Dragnea, pentru ca acesta şi PSD „să se poată lamenta, să se poată victimiza că împotriva Guvernului PSD s-a dat sau s-a vrut să se dea o lovitură de stat”.

Alina Gorghiu a spus că agresiunile la adresa celor care au protestat paşnic „nu pot fi acoperite oricâte straturi de minciuni ar lansa în spaţiul public tripleta Dragnea, Dan şi Dăncilă”.

”Evenimentele din 10 august au degenerat atunci în sute de agresiuni la adresa celor care au protestat paşnic şi nu pot fi acoperite oricâte straturi de minciuni ar lansa în spaţiul public tripleta Dragnea, Dan şi Dăncilă. Declaratia dată de Liviu Dragnea aseară cum că evenimentele ar fi fost o lovitură de stat a fost în mod cert cea mai mare aberaţie pe care am auzit-o referitor la aceste proteste ale diasporei din data de 10 august. După prezenţa sa de aseară şi după declaraţiile domniei sale, am o singură declaraţie de făcut – am convingerea fermă, şi domnul Dragnea mă poate da în judecată oricând, dar am convingerea fermă că aducerea în piaţă a huliganilor şi a celor care au stârnit momentele violente a fost opera premeditată a domnului Liviu Dragnea. De ce? Pentru că acesta şi PSD să se poată lamenta, să se poată victimiza că împotriva guvernului PSD s-a dat sau a vrut să se dea o lovitură de stat însă, ghinion, finalul nu a fost cel pe care şi l-au dorit”, a declarat Gorghiu.

Senatorul de Timiş spune că acum urmează episodul al doilea al unui scenariu pus la cale de Liviu Dragnea, în care acesta vorbeşte despre ”aşa-zisa tentativă de asasinat”.

”Urmează partea a doua a acestui scenariu construit migălos de domnul Dragnea, şi anume partea în care omul ne vorbeşte despre aşa-zisa tentativă de asasinat. E o declaraţie de om defect, o declaraţie de om ridicol. Un om care este stăpânit de paranoia specifică liderilor autoritari din alte colţuri ale lumii şi ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns. E o situaţie extrem de dificilă şi delicată pentru România pentru că cel care face aceste delclaraţii este cel care conduce, de fapt, tot  Guvernul României, este preşedintele principalului partid de guvernământ, este preşedintele Camerei Deputaţilor, este unul dintre cei mai puternici oameni din România. La ora aceasta nimeni nu îl mai poate lua în serios şi cred că nimeni nu mai creditează delirul său în cascadă”, a mai spus senatorul liberal.

Alina Gorghiu i-a cerut public lui Liviu Dragnea să informeze opinia public unde a depus plângerea penală pe tema tentativei de omor.

”Îi cer public lui Dragnea astăzi să informeze opinia publică, transparent, despre când a făcut plângerea penală pe tema aşa-zisei tentative de omor, la ce unitate de Parchet a făcut-o, în ce dată, care este conţinutul (…) Toate astea o să arate un singur lucru şi anume că minciuna domnului Dragnea are picoare scurte şi că este de un ridicol absolut. De altfel, eu anticipez episodul doi, şi anume că săptămâna viitoare va veni în platourile aceloraşi televiziuni şi ne va comunica cum probabil la începutul acestui an, în primăvară, l-au răpit extratereştrii şi vreo trei zile s-a bătut cu un omuleţ verde şi lipicios, plătit de domnul Trump, dar că într-un final a reuşit să scape şi abia atunci să vedem pe cine mai întrebăm dacă este adevărat sau nu. Acum a infirmat Parchetul. Sunt curioasă ce ne va spune administraţia americană”, a adăugat Gorghiu.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a susţinut, marţi seara, la Antena 3, că în aprilie 2017 a fost o tentivă de ucidere a sa, spunând că au fost patru străini care au stat trei săptămâni aici, plătiţi de ”un om foarte celebru din lume”. Dragnea a declarat că ştie că a fost şi o anchetă.

Citește mai mult: news.ro

1 comentariu la “Alina Gorghiu îl acuză pe Dragnea pentru aducerea în piaţă a huliganilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *