Alina Gorghiu, la semnarea contractului pentru construirea Penitenciarului de la Unguriu, judeţul Buzău

Alina Gorghiu
Sursa foto: Facebook / Alina Gorghiu

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat miercuri, la semnarea de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a contractului de execuţie lucrări pentru noul Penitenciar de la Unguriu, jud. Buzău, că este o investiţie crucială pentru sistemul penitenciar din ţara noastră, care va avea 900 de locuri de detenţie, din care 100 de locuri în regim deschis şi 800 de locuri în regim semi deschis. Ministrul Justiţiei a menţionat că la momentul acesta, sistemul penitenciar are cea mai mare problemă, cea mai mare vulnerabilitate pe regimul semideschis, unde gradul de ocupare este cel mai mare, de 139%.

”E o veste bună pe care cred că statul român trebuia să o dea după ani de zile în care nu a anunţat nicio investiţie relevantă în sistemul penitenciar. Astăzi în prezenţa colegilor mei de la ANP şi în prezenţa constructorului care va derula lucrările, vom semna contractul de execuţie la lucrările Penitenciarului din localitatea Unguriu, judeţul Buzău”, a declarat ministrul Justiţiei într-o conferinţă de presă.

Alina Gorghiu a spus că vorbim despre o investiţie crucială pentru sistemul penitenciar din ţara noastră, iar unitatea nouă de la Buzău va avea 900 de locuri de detenţie, din care 100 de locuri în regim deschis şi 800 de locuri în regim semi deschis”.

”Vorbim de 4 metri pentru fiecare persoană privată de libertatea, mai mult practic decât standardele europene. Valoarea totală a investiţiei la momentul acesta ar fi aproximativ de 65 de milioane de euro”, a mai afirmat Gorghiu. Ministrul Justiţiei a menţionat că la momentul acesta, sistemul penitenciar are cea mai mare problemă, cea mai mare vulnerabilitate pe regimul semideschis, unde gradul de ocupare este cel mai mare, de 139%, destul de mare, astfel că, ”prin crearea acestor noi locuri de cazare au capacitatea de cazare pentru regimul semi deschis în unităţile penitenciare din partea de est a ţării, duce la o creştere la 2723 de locuri indicele mediu de ocupare coborând la 94,38 % adică sub sută la sută, ceea ce reprezintă o schimbare fundamentală în sistemul penitenciar”, a arătat ministrul.

Alina Gorghiu a mai spus că faptul că vor putea să asigure, pe lângă investiţiile de modernizare, noi locuri de cazare într-un penitenciar nou, arată că sunt pe drumul cel bun în reforma sistemului penitenciar”.

”Probabil că va dura o perioadă de 4 ani de zile până la finalizarea acestui penitenciar”, a mai afirmat Gorghiu, precizând că acest proiect de la Unguriu face parte dintre cele incluse România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei privind contractarea unui împrumut în vederea sprijinului pentru proiectul numit: Monitorizarea infrastructurii judiciare din România, semnat în 2019 şi aprobat prin lege în 2020, alături de penitenciarul de la Unguriu fiind inclus în acest acord şi proiectul penitenciarului de la Berceni din judeţul Prahova. Acolo vom construi un nou penitenciar care va avea 1000 de locuri de detenţie calculate tot la 4 metri pătraţi, însă regimul va fi de maximă siguranţă şi închis”, a mai declarat Alina Gorghiu.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: