Alina Gorghiu, PNL Argeş: „Prefecta Ioana Făcăleață trebuie să demisioneze”

Sursa foto: Ministerul Justiției

PNL Argeş îi cere demisia în mod direct prefectului de Argeş, Ioana Făcăleaţă, în urma scandalului iscat de aceasta în noaptea de 5 spre 6 ianuarie, în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Argeş. reprezentantul guvernamental în teritoriu susţine că s-a aflat acolo în calitate oficială, de control, însă martorii o contrazic. Ba mai mult, aceştia susţin că Ioana Făcăleaţă le-a vorbit urât şi a vrut să lovească pe unul dintre paznici. Alina Gorghiu declară, pentru Gândul, că PNL Argeş depune vineri solicitări în baza Legii 544/2001, atât la Prefectura Argeş cât şi la Spitalul Judeţean Argeş prin care solicită dovada existenței ordinului în baza căruia Ioana Făcăleaţă ar fi făcut controlul din seara de 5 ianuarie 2026. 

Alina Gorghiu mai spune, pentru Gândul, că „prefecta Ioana Făcăleață trebuie să demisioneze. Mâine (n.r azi, 9 ianuarie 2026) depunem cererea oficială privind «controlul» invocat”.

„PNL Argeș va depune mâine, 9 ianuarie, la Instituția Prefectului Județului Argeș, o cerere oficială în baza Legii nr. 544/2001, prin care solicită dovada existenței ordinului de prefect pe care prefecta Ioana Făcăleață susține că l-ar fi emis pentru un „control” la Spitalul Județean de Urgență Pitești – UPU, în seara zilei de 05.01.2026.

Punctul esențial este simplu:
dacă nu există ordin de prefect, atunci nu a existat niciun control, iar prefecta Ioana Făcăleață a mințit public, invocând atribuții pe care nu le are.

Un prefect nu poate merge singur „în control”, nu poate verifica instituții după bunul plac și nu poate justifica un comportament abuziv prin atribuții inexistente.

În lipsa documentelor legale, concluzia este evidentă:
prefecta Ioana Făcăleață trebuie să demisioneze, pentru că a mințit, a abuzat de funcție și a compromis grav instituția prefectului”, spune preşedintele PNL Argeş.

PNL solicită să fie făcute public ordinul în baza căruia s-a făcut controlul, data şi numărul de înregistrare al acestuia, precum şi componenţa comisiei

Cele două cereri sunt adresate atât Instituţiei Prefectului, cât şi Spitalului Judeţean Argeş.

CERERE către Instituția Prefectului Județului Argeș

În baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, PNL Argeș, reprezentat de Alina-Ștefania Gorghiu, solicită:

  1. Confirmarea existenței unui ordin al prefectului privind controlul la UPU Pitești din 05.01.2026; în caz afirmativ, copia ordinului, data emiterii și numărul de înregistrare.

  2. Precizarea dacă a fost constituită o comisie pentru control; în caz afirmativ: copia ordinului, data și numărul de înregistrare, componența comisiei.

  3. Obiectivele, tematica și baza legală a controlului.

  4. Constatările, măsurile dispuse și eventualele sancțiuni; identificarea documentelor constatatoare, cine le-a întocmit și numărul/datele de înregistrare.

Răspunsul se solicită în scris și electronic (pnl_arges@yahoo.com).
Data: 09.01.2026
Președinte PNL Argeș: Alina-Ștefania Gorghiu

CERERE către Spitalul Județean de Urgență Pitești

În baza Legii nr. 544/2001, PNL Argeș solicită:

  1. Confirmarea dacă spitalul a fost notificat oficial despre controlul din 05.01.2026, ora, modalitatea și autoritatea notificatoare.

  2. Tematica controlului și orele de începere/finalizare.

  3. Cine a asistat din partea spitalului.

  4. Numărul de pacienți prezenți la UPU în seara respectivă.

  5. Dacă a fost declanșată o anchetă internă ca urmare a comportamentului prefectului; stadiul acesteia.

  6. Constatările, măsurile luate și sancțiunile aplicate; detalii despre documentele constatatoare, data și numărul de înregistrare.

Răspunsul se solicită în termenul legal și se va transmite electronic la pnl_arges@yahoo.com.
Data: 09.01.2026
Președinte PNL Argeș: Alina-Ștefania Gorghiu

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: