Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat vineri, la Târgu Mureş, că va discuta cu autorităţile locale, judeţene şi cu autorităţile centrale, pentru ca penitenciarele aflate în zona critică a oraşelor, în special cele situate în zonele centrale, să fie mutate în afara acestor localităţi.
„Penitenciarul din Târgu Mureş a fost construit în 1884 şi este unul din acele şase penitenciare care se află în zona critică a oraşului, zona zero, centrul zero al oraşului. Mai avem la fel în Oradea, în Ploieşti, Satu Mare, Iaşi, Gherla. Sigur, mai avem încă şase-şapte penitenciare tot în zona centrală, dar nu în zona zero, motiv pentru care am luat foarte în serios discuţia la nivel de Executiv şi la nivel de Minister al Justiţiei, astfel încât în perspectivă să putem deschide un dialog clar cu autorităţile locale, cu autorităţile judeţene şi autorităţile centrale astfel încât să mutăm aceste penitenciare din zona critică în afara oraşului”, a declarat Alina Gorghiu, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PNL Mureş, potrivit Agerpres.
Ministrul consideră că situaţia actuală ridică foarte multe probleme pentru dezvoltarea şi modernizarea oraşelor respective, cu privire la siguranţa cetăţenilor, dar şi pentru extinderea penitenciarelor conform normelor actuale în domeniu.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News