Skip to content
Politică

Alina Mungiu – Pippidi, la ”Dosar de Politician”: Ne-am pus singuri pe harta Iranului

" "

Politologul român Alina Mungiu – Pippidi a vorbit luni seară la B1 Tv, în emisiunea „Dosar de Politician”, moderată de jurnalistul Silviu Mănăstire, despre problemele apărute în ultima săptămână în Orientul Mijlociu, după ce președintele american Donald Trump a ordonat asasinarea generalului iranian Qassem Soleimani.

Invitația sa în emisiune survine după ce aceasta a scris într-un editorial publicat pe platforma România Curată o analiză a modului în care România a reacționat la noul context geopolitic creat de acțiunea SUA care a condus la eliminarea generalului iranian Qassem Soleimani.

Mungiu – Pippidi consideră că „noi am fost alături de ei, deoarece am ales să fim loiali americanilor” . În opinia sa, România practic a ajuns singură pe harta Iranului fără să facă nimic.

„Această aprobare pe care dat-o Trump poate să aibe o logică, dar se pare că a fost prost calculată. El a zis că a făcut asta ca să scutească pe toată lumea de mai multe victime, mă îndoiesc. Temerile mele nu sunt legate de un general iranian. Deja au murit soldați americani în Kenya, care nu ar fi murit dacă atacul nu se declanșa”, a declarat Alina Mungiu – Pippidi, întrebată despre cum a văzut asasinarea generalului Soleimani.

Aceasta consideră că „sunt foarte mulți ani de când America a făcut anumite greșeli, iar la aceste greșeli noi am fost alături de ei”.

Politologul român Alina Mungiu – Pippidi consideră că au fost dou greșeli importante.

”Eu nu critic participarea noastră, ci faptul că întotdeauna am fost necritici pe lucruri pe care nu le știam la un moment dat. Intervenția din Irak a fost o greșeală. Cealaltă greșeală a fost felul în care o aripă din americani i-a tratat pe ruși și nu au știut să profite de faptul că am câștigat războiul rece, ci că am câștigat pacea rece”.

Băsescu reacționează la declarațiile Alinei Mungiu – Pippidi

Alina Mungiu-Pippidi consideră că baza de la Deveselu a provocat o înarmare a rușilor mai accelerată decât dacă acest sistem nu ar fi existat. Politologul mai este de părere că România investește prea mult în apărare. Declarațiile lui Pippidi, făcute pentru B1 TV, au determinat o intervenție a lui Traian Băsescu. Fostul președinte a ținut să prezinte o părere contrară.

„Cred că baza noastră de la Deveselu a contribuit la perceperea de către Rusia a unei mari amenințări NATO și asta a dus la un ritm de înarmare a Rusiei mai mare decât ar fi avut loc altfel”, a declarat Alina Mungiu-Pippidi.

Contraargumentele lui Băsescu au venit imediat:

„O politică consolidată a relației cu SUA n-a făcut numai România, ci toate statele din estul Europei, toate statele fost comuniste, inclusiv Viktor Orban (Ungaria). Motivul e simplu: într-un fel se simte securitatea când ai frontierele la Atlantic și cu totul altfel când ai frontierele la Marea Neagră și la Marea Baltică. Or șefii stat din estul Europei, fostele state comuniste, au făcut o politică de loialitate față de SUA, fiindcă le-au considerat pilonul de securitate major pentru estul Europei. 

La un moment dat, SUA și-au pus problema pasului înapoi nu numai din Asia Centrală, pas înapoi pe care l-au făcut și acum îi costă, ci și din estul Europei. A fost summitul din 2008, care a pus Marea Neagră pe hartă, dar a fost și summitul din Țara Galilor, unde nu România de capul ei a cerut repoziționarea echipamentelor de prevenire și de descurajare a unei intervenții rusești chiar în teritoriul NATO, ci mai multe state europene din Europa de Est.

Acum se văd trupe, atât cât se văd, dar e repoziționat echipament pentru o intervenție americană masivă în favoarea securității statelor din estul Europei”, a argumentat fostul președinte Traian Băsescu.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *