Skip to content
Politică

Alina Mungiu-Pippidi: Oare de ce, în 25 de ani, România s-a schimbat așa de puțin?

Jurnalistii.ro

Președintele Societății Academice din România (SAR), Alina Mungiu-Pippidi, în cel mai recent editorial pentru România Curată, lansează o serie de concluzii, după evenimentele care au marcat țara noastră de-a lungul timpului.

Concret, potrivit acesteia, ”românii nu imită pe nimeni din spectrul de sus, emulează în schimb arătatul degetului mijlociu jandarmului și consideră că e normal ca un copil să crească cu M… și profund anormal ca agențiile de protecție a copilului din țări scandinave să ia copiii de la asemenea persoane, pentru a-i redistribui unor părinți mai vrednici”.

”Țările pe bază de nepotism despre care scriu (Italia, Grecia, Tunisia, Ucraina…) sunt cam peste tot la fel – o unică patrie în care te recunoști cu jale; dar poți să și ții la o asemenea patrie, să ajungi să o privești cu îngăduință, să încerci să o protejezi – în van, adesea – de excesele de violență, partizanat orb și egoism.

Am avut întotdeauna obiceiul de a asocia oameni tineri, atunci cînd am avut o comandă importantă, fie de la un editor de bună calitate, fie de la o mare instituție internațională, ca să îi ajut să își creeze o istorie de publicații de calitate sau un CV de consultanță, deși eu îmi ajung cu prisosință mie însămi – scriu repede și ușor și acopăr totul mai repede de una singură. Obicei început de 20 de ani și de care au beneficiat o mulțime de tineri de la SAR, care azi lucrează mai toți în instituții europene. Motivul principal era dorința de a mă deosebi de unii dintre profesorii mei din tinerețe, care făceau pe dos: mă puneau să traduc ceva și pe urmă se semnau toți pe acea traducere, de parcă era lucrare originală (unul din motivele pentru care am abandonat psihiatria fără regrete). După cum am avut ocazia să văd în acest an, obiceiul continuă: un plagiat, care mi-a fost semnalat chiar la un rector cîștigător la competiția de universități curate, a fost atribuit imediat studentului, semnat ultimul, pentru a-i disculpa pe toți profesorii semnați înaintea lui; ei nu scriseseră un rînd, oricum, așa că nu erau responsabili de vreun plagiat. Din punctul lor de vedere, greșiseră că au avut încredere în student și atît (iată de ce plagiatul luat separat nu explică suficient patologia fraudei academice la români).

Oare de ce, în 25 de ani, România s-a schimbat așa de puțin? Ținîndu-mi cu întîrziere discursul de șef de promoție, cînd mi-am lansat cartea la Iași, am avut proasta inspirație să amintesc că am făcut ceva normal, plecînd din viața mea integral aranjată, din universitatea unde tatăl meu era profesor și decan, la 25 de ani, doar cu o geantă de umăr și o mașină de scris est-germană. Nu mi-am dat seama că mulți din cei care mă ascultau, oameni perfect cumsecade de altfel, lucrau acolo pentru că și părinții lor lucraseră acolo. Așa funcționează societatea asta. Nu mai departe de vara trecută, fiul ministrului Toader se angajase la el în departament. Ce am făcut eu acum 25 de ani nu a fost nici o secundă imitat de nimeni, nici măcar prețuit (prețuirea pe care o întîlnesc în România este prea adesea datorată doar reputației internaționale și nu exemplului). Dimpotrivă. Deși lumea mi-a strîns mîna pe stradă mereu, la EBA, la opoziția la M…PSD și la alte asemenea, totdeauna am văzut și o frică, o jenă chiar. Lumea care se cere în selfieso face cum s-ar duce la parcul de curiozități. Nici gînd să imite acest comportament bizar: a lăsa la o parte avantajele pe care ți le dă poziția privilegiată, pentru a asuma competiția de pe poziții egale; mai ales că există atîtea scurtături ca să te prefaci integru: poți înjura pe Băsescu, Dragnea, poți semna ”fără penali”etc. Românii nu imită pe nimeni din spectrul de sus, emulează în schimb arătatul degetului mijlociu jandarmului și consideră că e normal ca un copil să crească cu M… și profund anormal ca agențiile de protecție a copilului din țări scandinave să ia copiii de la asemenea persoane, pentru a-i redistribui unor părinți mai vrednici. Și toate astea, în timp ce ficțiunea se menține la români: că masa populară e cumsecade, că elitele politice sunt numai ele corupte, iar intelectualii nu dau exemplu”, scrie Pippidi.

Citiți mai multe AICI

1 comentariu la “Alina Mungiu-Pippidi: Oare de ce, în 25 de ani, România s-a schimbat așa de puțin?

  1. Doamna Mungiu,va implor sa scrieti mai putin si sa ganditi mai mult si mai profund. In orice articol va autocitati si va laudati cu cat bine ati facut de a lungul veacurilor.Mai multa retinere in ,,lauda de sine” nu va strica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *