Skip to content
Societate

Alina Mungiu-Pippidi: Românii au corupt și vaccinul

psnews
" "

Alina Mungiu-Pippidi face o analiză a situaţiei privind vaccinurile, pe blogul România Curată, în care scrie că românii au corupt și vaccinul.

Şeful statului major din Spania demisionează, după ce s-a aflat că s-a vaccinat înainte să aibă dreptul. Ce ghinion pe capul lui că nu trăiește în România, unde toate forțele militare și toți cei sub 65 de ani cu dreptul la o pensie specială au legal dreptul și la vaccinare specială, unde oamenii nu sunt niciodată clasificați după risc, ci după relații. Lor li se adaugă sportivii (care nu au nici un fel de factori de risc, toate ministerele și toate agențiile, și așa mai departe). Vineri, cînd am încercat să programez pe cineva peste 65 de ani care m-a rugat am descoperit că scrie zero locuri la toate centrele, chiar cu luni înainte, inclusiv la centrul de la Colțea nesimțit denumit al ”sportivilor” (se înțelege că sportivii se vaccinează acolo, dar pentru bătrînii cu diabet nu e loc). În runda II, cea în care trebuiau să se vaccineze oamenii cu riscuri, peste 65 de ani și cu boli cronice, aceștia au fost o minoritate pînă vineri la ora nouă conform datelor oficiale. Nu e de mirare pentru bolnavii cu boli cronice, dat fiind că faimosul registru național de boli cronice nu există, o simplă căutare pe Internet te face să descoperi că abia în 2019 s-a propus unul, nici măcar integrat, doar pe maladie, și nu pe toate bolile. Nu există nici o evidență digitală care să conțină, de exemplu, oamenii cu stenturi, care povestesc pe forumuri că nu au ce face și unde se duce. Probabil, există doar la diabet, dar cîți diabetici sunt prinși față de căți există vă las să ghiciți- că nu te înscrii singur, cineva trebuie să fi făcut birocrația asta, anume aceiași medici de familie care trebuie să piardă zile ca să își înscrie bolnavii pe platforma STS. Unde nu sunt locuri decît pentru cîteva ore.

" "
" "

Iată cum sub regimul meritocratic al lui Klaus Iohannis și al USR s-a format o coadă mult mai mare decît trebuia (că s-au dat atîtea derogări de la regulă), care e sărită de cine are mai mulți mușchi în văzul lumii.

Totuși două elemente de originalitate – să le zicem așa – nu pot să nu te frapeze.

Primul, nicăieri în Europa nu s-au creat atîtea categorii cu dreptul să sară coada, ceea ce évident a dus la un blocaj complet, că excepțiile au depășit ca număr regula. Și asta, în cap cu militarii, oameni viguroși care mai puteau să aștepte pînă se terminau de vaccinat bătrînii și bolnavii cronici.  Nicăieri nu am văzut ceea ce pe vremuri consideram o invenție a PSD, anume corupție legală, cum văd în România, deși PSD nu mai e la putere. Orice logică a vaccinării, și anume prioritatea pentru cine este mai vulnerabil sau luptă cu epidemia direct dispare și apar pilele și relațiile, de grup sau individuale.

Al doilea, nicăieri în Europa nu există platforme organizate de un serviciu secret, există organizare mai bună sau mai proastă, dar civilă. La noi, ca și la alegeri sau alte momente strategice, numai STS are capacitatea. Capacitatea să ce? Să cedeze un procent întîmplării, în vreme ce majoritatea  se programează cu pile, legale sau informale (poți să-i condamni, cînd vezi sfidarea?), să patroneze această coadă plus băgare în față jalnică, să stocheze milioane de date personale (de ce să le aibă numai SRI)? Nu există sector privat, sigur, că acolo erau Ghiță și serverele lui de un hectar pe bani europeni, cînd un serviciu, cînd altul au pus mîna pe banii IT de dezvoltare, și iată că nu o să mai avem niciodată sector privat cu capacitate, cum au alții, că s-a dus toată la multele servicii secrete! Dragi români, vă rog cercetați țara unde epidemia mai e organizată de servicii secrete și publicați aceste revelații. Nici măcar în Iran sau Rusia. Poate luați pe asta un premiu Nobel, că dl. Cărtărescu, ocupat și el cu vaccinul peste rînd, iarăși nu a reușit cu literatura. Sau poate un Oscar, dacă dl. Nanau se decide să aprofundeze această originalitate și mai primește și pe asta bani de la statul român să facă filmul, după ce le-a tras-o în public.

Ce să mai vorbim de spanioli, o adunătură de civili fără respect fără armată, nu dau banii de tuburi de oxigen și secții de arși pe rachete ca noi și se țin numai de prostii. Generalul Ciucă ar putea să ofere statului major spaniol prins cu mîța în sac azil politic la noi, unde nu ar fi nici o revoltă și s-ar vaccina legal. De ce să se revolte careva la noi  că vin unii să ne împingă bătrînii de la rînd ca să se bage în fața lor, cînd o facem chiar noi, căutînd o cunoștință și dînd doar un telefon.

Cum primisem deja pe WhatsApp invitații de la restarante de lux din București, că deschid încă dinainte să citesc decizia în presă (de, cunosc și ei pe cine cunosc) nu pot decît să urez petrecere bună tuturor acestor vaccinați și compasiunea mea sinceră celor care i-au votat”, scrie Alina Mungiu-Pippidi pe romaniacurata.ro.

 

 

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *