Skip to content
Politică

Alinei Gorghiu nu-i ”arde de glumițele” lui Ciolacu: Unii lideri politici deschid tolba populismului de dimineaţă, la prânz şi seara

Inquam Photos / Virgil Simonescu

Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, i-a răspuns, marţi, preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, după ce acesta a declarat că se bucură că i-a convins pe liberali să majoreze pensiile, ea afirmând că nu îi arde de glumiţe, indiferent de unde vin ele.

”Mie nu-mi arde la început de săptămână de glumiţe, indiferent de unde vin ele. Eu sunt convinsă că românii nu o duc mai bine dacă stăm şi glumim la conferinţele de presă, pe seama lor. De aceea o spun, la modul tranşant şi cât se poate de serios, poziţia PNL: Orice fel de partid politic, cu atât mai mult PNL, îşi doreşte un nivel de trai mai bun pentru populaţia din România, îşi doreşte venituri crescute, îşi doreşte pensii majorate şi alocaţii. Însă nu există o parte bună a guvernării care doreşte aceste majorări şi o parte rea care nu îşi doreşte. Nu, Guvernul Ciucă îşi doreşte aceste aceste lucruri, dar există o disciplină financiară, nişte reguli pe care trebuie să le urmărim, există un buget”, a spus Alina Gorghiu la Senat, potrivit News.ro.

Ea a precizat că nu au fost discutate în coaliţie aceste majorări.

”Faptul că unii lideri politici deschid tolba populismului de dimineaţă, la prânz şi seara şi ne tot anunţă cum măresc cu 20-30-50 absolut orice pensie şi salariu din România nu înseamnă că e adevărat. Avem obligaţia să fim responsabili, să fim raţionali, să fim loiali acestei guvernări şi pragmatici. Populaţia este foarte sensibilă la mesajele mediului politic”, a precizat Gorghiu.

Ea a mai afirmat: ”Dacă noi creăm un nivel de aşteptare ridicat pe care nu putem să-l onorăm, acele categorii vulnerabile vor avea de suferit”.

”De aceea, absolut orice mărire de venit este dezirabilă, lucrurile vor fi discutate în coaliţie, însă mi-aş dori să nu văd doar o parte a guvernării serioasă şi angajată în discursul raţional, ci să văd tot guvernul aliniat în spatele prim-ministrului pe aceeaşi linie serioasă de mesaj”, a spus Gorghiu.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Buzău, că se bucură foarte mult că Rareş Bogdan i-a lămurit pe cei din PNL că trebuie mărite pensiile, el precizând că prima ieşire a purtătorului de cuvânt al PNL a fost că nu este cazul să mărim pensiile, iar acest lucru înseamnă că au avut o discuţie internă şi au luat hotărârea că propunerea echipei PSD este corectă.

Liderul PSD a mai spus, ironic, că ”avem şi un buffer la Ministerul de Finanţe, consistent, că Rareş Bogdan a rezolvat pensiile speciale în 30 de zile când a cerut votul românilor să ajungă la guvernare”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *