Skip to content
Societate

Alte două posturi tv ruseşti, în vizorul CNA pentru a fi “limitate“

Facebook/CNA

După Russia Today (RT), alte două televiziuni ruseşti care emit pe teritoriul României sunt în vizorul CNA. Este vorba despre TV1000 Russian Kino şi Russian Travel Guide Internaţional (RTG).

Consiliul a anunţat în şedinţa publică de marţi, 1 martie 2022, că în zilele următoare va căuta pârghiile legale care să susţină o decizie de limitare sau de suspendare a celor două posturi de televiziune ruseşti.

TV 1000 Russian Kino este un post licenţiat în Marea Britanie, iar Russian Travel Guide Internaţional (RTG) este un canal de televiziune care promovează turismul în Rusia şi a fost autorizat de CNA în 2019.

Însă, în contextul propagandei ruseşti care a avut loc în ultimele zile, legată de invazia din Ucraina, mai multe ţări europene, printre care şi România, au interzis o serie de publicaţii şi posturi din Rusia, scrie paginademedia.ro.

De altfel, Russian Travel Guide este pe lista posturilor interzise de autorităţile care controlează mass-media din Letonia şi Polonia, a precizat Monica Gubernat, membru CNA.

Membrii CNA au discutat despre aspectele legale, dar şi morale ale unei astfel de decizii radicale.

Mircea Toma a militat pentru respectarea drepturilor omului, chiar şi în astfel de condiţii de criză. „Eu aş zice ca să nu amestecăm Putin şi cu vodka şi cu Cehov. Două din trei sunt legale“.

Pe de altă parte, Dorina Rusu, dar şi alţi membri CNA au atras atenţia cu privire la riscul de a lăsa un post rusesc în emisie. „Dacă e un post rusesc, nu poţi să ştii dacă nu te trezeşti cu propagandă rusă, indiferent ce profil are el. (…) Este vorba despre un semnal pe care suntem obligaţi să-l dăm“, a spus Dorina Rusu.

Suntem într-un moment extrem de dificil. Trebuie să găsim baza legală şi trebuie să aplicăm aceste sancţiuni. Societatea internaţională sancţionează economic, izolează, dă semnale.(…) Orice semnal, fie el cât de mic, va conta. Nu cred că deranjăm vreun privitor din România„, a adăugat şi Ionel Palăr.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *