Alți 11 ostatici ar trebui să fie eliberați în ultima zi a armistițiului dintre Israel și Fâșia Gaza | AUDIO

Fasia Gaza
Sursa foto: X / NEXTA

În ultima zi a armistițiului încheiat între Israel și gruparea Hamas, alți 11 ostatici ținuți în Gaza ar urma să fie eliberați în schimbul unor prizonieri aflați în închisorile israeliene. Printre cei eliberați până acum se află și 2 români cu dublă cetățenie, iar alți 4 sunt încă ținuți ostatici în Gaza. Cele două părți au convenit că vor fi eliberați în total 50 de ostatici israelieni și străini în schimbul a 150 de prizonieri palestinieni aflați în închisorile din Israel. Atât Hamas cât și autoritățile israeliene își doresc o prelungire a acordului.

Intrat în vigoare vineri, acordul de încetare a focului încheiat între Israel și Hamas expiră la miezul nopții. Într-o convorbire cu președintele american Joe Biden, premierul israelian Benjamin Netanyahu a spus că extinderea armistițiului e binevenită câtă vreme permite eliberarea de ostatici, dar că după încheierea acestei perioade, operațiunile israeliene vor fi reluate în Gaza.

De altfel, potrivit înțelegerii inițiale, pentru fiecare zi de prelungire a acordului, Hamas trebuie să elibereze câte 10 ostatici.

BBC: 58 de ostatici reținuți în Gaza s-au întors deja în Israel și au fost întâmpinați cu urale de familie și prieteni

Rudele lor au povestit pentru Agenția France Presse că au primit mâncare neregulat, de obicei pâine și orez, au dormit pe scaune așezate unele lângă altele pentru a forma un pat și că erau nevoiți să aștepte ore întregi pentru a merge la baie.

Unii dintre ostatici au ajuns la spital, unde primesc îngrijiri medicale, dar cei mai mulți dintre ei, deși slăbiți, sunt într-o stare fizică stabilă.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: