Skip to content
" "
Politică

Alţii n-au super-imunitatea preşedintelui. Şef de stat, pus sub acuzare

nathanmagnuson.com

Alţii nu au superimunitatea preşedintelui, existentă în România din cauza unei interpretări forţate a Constituţiei. Citiţi, în cele ce urmează, ce şef de stat a fost pus sub acuzare.

Este vorba despre președinta sud-coreeană Park Geun-Hye, acuzată, duminică, de către parchetul din Seul că a jucat un rol de asociere în scopuri condamnabile în scandalul de corupție care zguduie în prezent țara, scandal ce a provocat manifestații de amploare, unde participanţii îi cer demisia, scrie Agerpres, citând AFP.

" "

Lee Young-Ryeol, șeful parchetului din districtul central al capitalei sud-coreene, a anunțat punerea sub acuzare formală a trei suspecți în acest dosar, în centrul căruia se află Choi Soon-Sil, prietenă veche de 40 de ani cu președinta sud-coreeană, considerată confidenta din umbră a acesteia, care a fost arestată la începutul lunii noiembrie pentru fraudă și abuz de putere.

„Pe baza probelor adunate în această etapă, noi (…) estimăm că președinta a jucat un rol de asociere în scopuri condamnabile într-o parte considerabilă a activităților infracționale în care sunt implicate cele (trei) persoane”, a declarat presei șeful anchetatorilor Lee Young-Ryeol, referindu-se la dna Choi și la doi foști consilieri ai președintei.

Dna Choi, în vârstă de 60 de ani, este acuzată că și-ar fi folosit influența asupra președintei sud-coreene pentru a constrânge grupuri industriale să acorde finanțare unor fundații dubioase, sume pe care este acuzată că le-a deturnat în scopuri personale.

Această eminență cenușie, care nu a avut nicio poziție oficială în administrația sud-coreeană, a fost arestată la începutul lunii noiembrie, cu doar câteva zile înainte de doi consilieri ai președintei, Ahn Jong-Beom și Jeong Ho-Seong.

Scandalul a afectat cota de popularitate a președintei, cu un an înainte de sfârșitul mandatului său.

Potrivit Constituției sud-coreene, un șef de stat în exercițiu nu poate fi urmărit penal, cu excepția cazurilor de insurecție sau de trădare. Cu toate acestea, Park Geun-Hye și-a luat un avocat pentru a intra în contact cu anchetatorii cu scopul de a studia fezabilitatea unei audieri, ceea ce ar fi o premieră pentru un șef de stat sud-coreean.

Acest caz a provocat cele mai importante manifestații în Coreea de Sud după 1980 pentru a cere demisia doamnei Park.

Zeci de mii de oameni au defilat sâmbătă la Seul, pentru a patra săptămână consecutiv. Circa 450.000 de manifestanți, potrivit organizatorilor, au defilat scandând ‘Park Geun-Hye demisia! „, în timp ce poliția evocă 155.000.

" "
" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *