Românul care a depus, în 20 august 2024, suma-record de 324 de milioane de lei în titluri de stat Fidelis este omul de afaceri Romeo Pomponiu (71 de ani), cunoscut ca proprietar al rețelei de magazine de îmbrăcăminte Steilmann, au aflat în exclusivitate reporterii speciali Gândul. Tranzacția, datată chiar în ultima zi a perioadei de subscrieri, a fost făcută printr-unul dintre cei mai mari brokeri de pe piața locală, Tradeville, așa cum a aflat Gândul din piață, informație confirmată de surse din Ministerul Finanțelor, autoritatea care lansează emisiunile de titluri de stat, menite să atragă finanțare pentru cheltuielile statului din partea populației.
Omul de afaceri Romeo Pomponiu este investitorul care a cumpărat, ca persoană fizică, titluri de stat Fidelis în valoare totală de 324 de milioane de lei (68 de milioane de euro) printr-un singur ordin, depășind toate recordurile anterioare, după cum au descoperit reporterii speciali Gândul. Ordinul a fost subscris, chiar în ultima zi a perioadei de subscriere, pe 20 august, pentru titluri de stat Fidelis în emisiunea cu scadenţa pe cinci ani, prin brokerul Tradeville, potrivit surselor noastre.
Informația a fost confirmată și de oficiali din Ministerul Finanțelor, fără însă a putea da numele investitorului, acestea fiind date confidențiale pe care nu le văd nici băncile participante la programul Fidelis. Pentru această emisiune, Ministerul Finanţelor plăteşte o dobândă de 7% pe an, neimpozabilă. Astfel, pentru această sumă enormă împrumutată statului, Romeo Pomponiu va fi remunerat de Ministerul Finanţelor cu o dobândă neimpozabilă de 24 milioane de lei în fiecare an.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News