Skip to content
Politică

Amantlâc la PSD? „Baronul peștilor” din Tulcea și-a pus consiliera candidată pe listele PSD București EXCLUSIV

gde-fon.com

[Nota redacției: toate linkurile necesare sunt disponibile în ultima parte a articolului.]

Mirela Furtună (36 de ani, foto jos) ocupă poziţia a zecea pe lista de deputaţi ai PSD Bucureşti. Prezenţa tinerei din Tulcea pe o poziţie eligibilă a stârnit rumoare printre membrii cu state vechi de plată din partid. Iniţial, tânăra PSD-istă fusese validată pentru o candidatură la Tulcea, dar, pe ultima sută de metri, a fost trimisă la Bucureşti. Nu întâmplător, însă, fostul ministru al Fondurilor Europene Eugen Orlando Teodorovici apare pe poziţia întâi pe listele de senatori a organizaţiei PSD Tulcea. Protectorul Mirelei Furtună este baronul PSD de Tulcea, Horia Teodorescu, preşedintele Consiliului Judeţean. Teodorescu i-a ghidat cariera tinerei Mirela Furtună prin funcţiile de preşedinte a organizaţiei de tineret a PSD Tulcea, consilier la Camera Deputaţilor, consilier al preşedintelui CJ Tulcea (adică a lui Teodorescu) sau director în cadrul Asociaţiei pentru Dezvoltare Intercomunitare ITI – Delta Dunării (controlată de CJ Tulcea).

mirela-furtuna

Între Teodorescu (baronul de Tulcea, foto jos) şi fostul ministru Teodorovici există o legătură puternică, cimentată de aprobarea unui proiect european de investiţii în Delta Dunării estimat la suma exorbitantă de 1, 1 miliarde de euro. Banii europeni urmează a fi cheltuiţi prin intermediul asociaţiei ITI – Delta Dunării, controlată de baronul Teodorescu. Proiectul-mamut vizează dezvoltarea infrastructurii din Delta.

radioconstanta-ro-horia-teodorescu

(sursa foto: radioconstanta.ro)

Mirela Furtună este necăsătorită, dar are un copil pentru care primeşte o alocaţie de la stat în valoare de 798 de lei. Oficial, viitoarea deputată PSD nu a făcut cunoscut numele tatălui copilului. Surse de presă din Tulcea vorbesc despre influenţa pe care Mirela Furtună o are în deciziile Consiliului Judeţean. Averea domnişoarei Furtună este cu adevărat impresionantă şi a fost acumulată în doar trei ani, începând cu anul 2013, odată cu naşterea copilului. Deşi a lucrat în ultimii ani doar pentru instituţii publice, Mirela Furtună deţine o vilă impresionantă de 200 de mp în cartierul nou Varianta din Tulcea, achiziţionată în 2015. Anterior, în 2013, protejata baronului Teodorescu a cumpărat un apartament de 119 mp în Bucureşti. Conturile Mirelei Furtună au fost încărcate cu sume în euro, lei şi dolari, care, adunate la un loc, arată că viitoarea deputata deţine circa 80 de mii de euro. La capitolul «Maşini», tulceanca conduce un Land Rover de lux.

Sursele averii protejatei baronului Teodorescu rămân neclare. Oficial, ea câştigă puţin peste 15 mii de euro pe an de la agenţia de dezvoltare ITI Delta Dunării şi de la Camera Deputaţilor. Agenţia Naţională de Integritate a descoperit că, în timp ce ocupa funcţia de consilier a baronului de Tulcea, Mirela Furtună a încheiat un contract de 70 de mii de lei cu CJ Tulcea prin intermediul unei firme pe care o deţinea. Instanţa a decis că Mirela Furtună s-a aflat în stare de incompatibilitate. Cu toate acestea, a fost propulsată pe un loc eligibil de deputat. Interesant este că toate societăţile la care viitoarea deputată de Bucureşti a avut participaţii sunt radiate sau se află în lichidare.

Puteți găsi AICI declarația de avere a Mirelei Furtună, AICI pe cea de interese, în timp ce AICI se află raportul de la Registrul Comerțului despre persoana respectivă. De asemenea, AICI sunt disponibile detalii despre procesul Furtună-ANI.

P. S.: în imaginea de mai jos, puteți vedea un text pe care Mirela Furtună l-a scris ca să se înscrie pentru o bursă în Germania.

compunere-furtuna

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *