Skip to content
Economie

Amazon și eBay, investigate în Italia din cauza prețurilor mari la care se vindeau măștile de protecție și gelul dezinfectant

Inquam Photos / Octav Ganea

Autoritățile italiene din domeniul concurenței au deschis o anchetă pentru modul în care diverse produse precum măștile faciale și gelul dezinfectant s-au vândut pe Amazon și eBay. În Italia au fost numeroase cazuri în care aceste produse au fost puse în vânzare la prețuri uriașe, cum ar fi 300 de euro pentru un litru de gel antibacterian. În Italia, numărul morților din cauza epidemiei a depășit 1.000.

Autoritățile din domeniul concurenței au deschis o investigație având ca subiect creșterile uriașe de prețuri pentru aceste produse care au mare căutare în această perioadă. Au fost dese cazurile în care un flacon de gel dezinfectant era vândut la peste 200 de euro. Autoritățile spun că platformele online sunt investigate și pentru că o serie de produse scoase la vânzare aveau la descriere promisiunea mincinoasă că sunt eficiente împotriva coronavirusului.

Poliția și armata au făcut în zona Milano mai multe percheziții începând cu ultimele zile din februarie, fiind confiscate mii de măști de protecție ce erau vândute la prețuri nejustificat de mari.

Au fost și cazuri în care măștile puse la vânzare erau neconforme, iar gelurile antibacteriene erau de foarte slabă calitate, informează hotnews.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *