Skip to content
Politică

Ambasada României în UK, conferință pentru studenți și profesori FOTO

Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a organizat o conferință pentru studenți, profesori și cercetători.

Astfel, la 22 octombrie a.c., în organizarea Ligii studenţilor români din străinătate, filiala UK (LSRS UK), a Ambasadei României la Londra şi a Organizaţiei studenţilor români din Universitatea Manchester, şi cu sprijinul Fundaţiei Raţiu, al Organizaţiei studenţilor români din Universitatea Oxford şi al GRASP (filiala UK), a avut loc cea de-a noua ediţie a Conferinţei studenţilor, profesorilor şi cercetătorilor români din Marea Britanie – Building our place in Europe – Young Romanians pushing the boundaries in technology. La eveniment au participat peste 200 de tineri români pasionaţi de tehnologii, finanţe şi IT.
unnamed-2

Conferinţa a fost găzduită de Universitatea Manchester, în Sackville Street Building.

Aceasta a fost structurată în patru sesiuni tematice, în cadrul cărora au vorbit experţi români şi britanici din domeniile financiar, IT şi al tehnologiilor de frontieră. Printre aceştia s-au aflat Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Ligia Deca, consilier de stat la Administraţia prezidenţială, Anne-Marie Martin, director executiv al COBCOE, Sorin Mîndruţescu, director Oracle România.

Aceştia au subliniat, prin raportare la propria experienţă în domeniile de expertiză sau politici publice, oportunităţile pe care studenţii români le pot valorifica în sfera viitoarei cariere profesionale, în România sau în Marea Britanie, potenţialul uriaş reprezentat de aceştia pentru dezvoltarea socială, importanţa menţinerii deschise a opţiunile de ajustare a parcursului profesional, relevanţa asocierii şi a activării în reţele informale de comunicare şi schimburi de bune practici.

unnamed

Adresându-se participanţilor, Dan Mihalache, ambasadorul României la Londra, a punctat tradiţia evenimentului, respectiv relevanţa studenţilor români în structurarea unei comunităţi româneşti puternice, active în promovarea obiectivelor lor şi în definirea unei imagini corecte şi pozitive a României în Marea Britanie.

Tot cu această ocazie, au fost acordate diplome de excelenţă – Ambassador’s Diploma – unui număr de şase tineri distinşi pentru rezultatele obţinute în activitatea academică, de cercetare şi pentru iniţiativele în sprijinul comunităţii româneşti, după cum urmeză:  – Cristian Ciucă, student la inginerie aeronautică, Imperial College London; Eliza Casapopol, studentă la matematică, Universitatea Oxford; Nicu Ştirbeţ, masterand la finanţe şi managementul investiţiilor, Universitatea Aberdeen; Petronela Buiga, cercetător la Universitatea Manchester, Facultatea de Biologie, Medicină şi Sănătate. De asemenea, a fost distinsă activitatea Asociaţiei studenţilor români din cadrul Universităţii Manchester.

Organizaţia GRASP a anunţat, în cadrul Conferinţei, lansarea proiectului „Bursele GRASP”, adresat susţinerii performanţelor academice ale tineri proveniţi din familii defavorizate social.

 

CSPCR UK reprezintă o inițiativă comună a Ambasadei României și a comunității studențești românești din Marea Britanie ce își propune să coaguleze comunitatea tinerilor profesionişti români din Regatului Unit în scopul creării unui cadru propice schimbului de idei și experiențe, iniţiativei asociative şi consolidării imaginii pozitive a României în Marea Britanie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *