Skip to content
Politică

Ambasada SUA a făcut o donație consistentă către Institutul „Marius Nasta”

" "

Ambasada Statelor Unite ale Americii la București (SUA) a decis să facă o donație consistentă către Institutul „Marius Nasta”. Oficialii americani au donat peste 1.900 de truse de teste pentru depistarea tuberculozei rezistente la tratament, iar valoarea totală se ridică la 147.000 de dolari. Finanțarea a fost asigurată prin Comandamentul Forțelor Statelor Unite din Europa (EUCOM).

„Aceste teste reduc timpul de diagnosticare a tuberculozei rezistente la tratament de la câteva luni la doar câteva ore”, au declarat specialiștii Institutului ”Marius Nasta”, citați de agerpres.ro.

La rândul său, colonelul Seliquini a remarcat „profesionalismul și dăruirea echipei Institutului și a subliniat importanța acestui proiect care include, pe lângă această donație, și activități de pregătire a personalului, dar și finanțarea unor lucrări de renovare a clădirii”.

Donația este parte a unui proiect mai amplu de asistență umanitară pentru îmbunătățirea testării și tratării tuberculozei în România.

Acesta completează programul național în domeniul tuberculozei cu teste care permit diagnosticarea rapidă a tuberculozei rezistente la medicamente și crește capacitatea României de a diagnostica aceste cazuri.

" "
" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *