Sute de protestatari au luat cu asalt Ambasada Suediei din centrul Bagdadului, în primele ore ale dimineţii de joi, escaladând zidurile acesteia şi dându-i foc în semn de protest faţă de arderea unui Coran în Suedia, un eveniment care a fost autorizat să aibă loc joi, la Stockholm, în faţa ambasadei irakiene, relatează Reuters.
Toţi angajaţii ambasadei din Bagdad sunt în siguranţă, a anunţat într-un comunicat biroul de presă al Ministerului suedez de Externe, care a condamnat atacul şi a subliniat necesitatea ca autorităţile irakiene să protejeze misiunile diplomatice.
Demonstraţia a fost convocată de susţinătorii clericului şiit Muqtada Sadr pentru a protesta faţă de o a doua ardere planificată a Coranului în Suedia care are loc în ultimele săptămâni, informează news.ro.
Agenţia suedeză de ştiri TT a relatat miercuri că poliţia suedeză a aprobat o solicitare pentru o demonstraţie publică, joi, în faţa ambasadei irakiene din Stockholm. În cerere se spune că solicitantul vrea să ardă Coranul şi steagul irakian, a relatat TT. Două persoane urmau să participe la demonstraţie, potrivit TT, care adaugă că una dintre ele este aceeaşi persoană care a dat foc unui Coran în faţa unei moschei din Stockholm în iunie.
O serie de înregistrări video postate pe grupul Telegram One Bagdad au arătat oameni care s-au adunat în jurul ambasadei în jurul orei 1.00 jscandând sloganuri pro-Sadr şi pro-Coran şi luând cu asalt complexul ambasadei aproximativ o oră mai târziu. Ulterior, în alte filmuleţe, se vede fumul care se ridică dintr-o clădire din complexul ambasadei şi protestatari care stăteau pe acoperişul acesteia. Reuters precizează că nu a putut verifica în mod independent autenticitatea videoclipurilor.
Ministerul irakian de Externe a condamnat, de asemenea, incidentul şi a declarat într-un comunicat că guvernul irakian a instruit forţele de securitate să desfăşoare o anchetă rapidă, să identifice autorii şi să îi tragă la răspundere.
În zorii zilei de joi, forţele de securitate erau desfăşurate în interiorul ambasadei, iar fumul se ridica din clădire, în timp ce pompierii stingeau focarele de incendiu rămase, potrivit martorilor. Cei mai mulţi protestatari se retrăseseră, dar câteva zeci de persoane încă se învârteau în faţa ambasadei.
La sfârşitul lunii trecute, Sadr a făcut apel la proteste împotriva Suediei şi la expulzarea ambasadorului suedez după ce un irakian a ars Coranul la Stockholm. Poliţia suedeză l-a acuzat pe bărbat de agitaţie împotriva unui grup etnic sau naţional. Într-un interviu acordat unui ziar, acesta s-a descris ca fiind un refugiat irakian care încearcă să interzică Coranul, textul religios central al islamului.
De atunci, două proteste majore au avut loc în faţa ambasadei suedeze din Bagdad în urma arderii Coranului, protestatarii pătrunzând la un moment dat în incinta ambasadei.
Guvernele mai multor ţări musulmane, printre care Irak, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Iordania şi Maroc, au protestat faţă de acţiunea de ardere a Coranului, iar Irakul a solicitat extrădarea bărbatului pentru a fi judecat în ţară.
Statele Unite au condamnat, de asemenea, incidentul, dar au adăugat că autorizarea protestului de către Suedia a fost dată în virtutea principiului libertăţii de exprimare şi nu constituie o aprobare a acţiunii.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News