Skip to content
Politică

Ambasada Suediei, poveste cu tâlc pentru Dragnea: Cinci conspiratori și o tentativă de asasinat

La o zi după ce șeful PSD, Liviu Dragnea, a susținut că a fost ținta unei tentative de asasinat, în care erau implicați „patru străini”, Ambasada Suediei la București a publicat pe pagina de Facebook o scurtă poveste cu „cinci conspiratori și o tentativă de asasinat la operă”, care s-a întâmplat în realitate și în urma căreia Regele Gustav III, care a supraviețuit atacului, a murit câteva zile mai târziu, lăsând în urmă o moștenire care dăinuie și azi. Reprezentanții Ambasadei răspund și comentariilor ironice, referitoare la liderul PSD.

„Cinci conspiratori și o tentativă de asasinat la operă. Da, s-a întâmplat pe 16 martie 1792 în timpul balului mascat de la Opera Regală din Stockholm, organizat de regele Gustav III. La scurt timp după ce a ajuns la bal, Gustav III a fost înconjurat de 5 membri ai aristocrației și împușcat. Regele a murit câteva zile mai târziu din cauza rănilor”, precizează Ambasada Suediei. Aceasta comentează că povestea regelui Gustav III este una din cele mai interesante din istoria regalității suedeze, iar moștenirea sa a rezistat până astăzi, amintind de importante clădiri și instituții cum ar fi Academia suedeză, Teatrul Regal sau Opera, potrivit hotnews.ro.

Ambasada Suediei răspunde și comentariilor ironice.

„Bine, dar au fost plătite de Soros?”, întreabă cineva. „Nu există nimic în cărţile de istorie care să indice că o persoană cu acest nume a finanţat tentativa de asasinat”, răspund reprezentanții misiunii diplomatice.

„O bucată mare de istorie. Dar dacă ar fi fost doar 4 de asasini, multe, multe monumente mai impresionante ar fi fost construite de bietul rege Gustav”, comentează altcineva. „Poate. Nu vom ști niciodată”, răspunde Ambasada.

Liviu Dragnea a declarat, marți, la Antena 3, că a avut informații că se dorește să fie omorât, iar anul trecut s-a încercat asasinarea sa. „Am avut o tentativă (de asasinare-n.r) anul trecut. Au venit 4 străini au stat la Athenee Palace, au stat 3 săptămâni aici, am scăpat. Au ajuns în preajma mea (…)”, a declarat Dragnea.

Șeful PSD a precizat că știe că „s-a cercetat” acest lucru, dar nu știe ce s-a întâmplat mai departe. Întrebat dacă este vorba de Soros, Dragnea a răspuns: „eu nu mă gândesc la el, el se gândește la mine. Nu știu dacă era treaba asta”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *