Skip to content
Politică

Ambasadorul Germaniei atrage atenția: Reforma justiției nu trebuie făcută în interes personal!

Ambasadorul Germaniei, Cord Meier-Klodt, a declarat, la Digi 24, că reforma justiției nu trebuie făcută în interes personal, iar decidenții ar trebui să caute acele soluții care să asigure un echilibru pentru că discuțiile interne au dus la o polarizare a societății.

”Noi, Germania, şi cred că e valabil şi pentru alte ţări partenere, nu am văzut niciodată acest proces de reforme în termeni de alb şi negru. Nu sunt de o parte unii care au dreptate şi de cealalată alţii care nu au. De asemenea, înţelegem exact că lupta împotriva corupţiei nu este doar lupta împotriva corupţiei, e şi lupta împotriva cauzelor acesteia. Este vorba de buna guvernare, multe chestiuni legate de aceasta. (…) Dar mă întorc la ce am spus mai devreme, trebuie să se facă cu scopul de a schimba sistemul în interesul ţării şi nu al unui partid, al unor interese personale sau altele”, a declarat ambasadorul, într-un interviu pentru Digi24.

" "
" "

Diplomatul spune că a purtat multe discuţii cu partenerii români. ”Am privit întotdeauna oportunităţile pentru România şi noi, partenerii europeni. Şi ceea ce am observat, şi am regretat într-o oarecare măsură, este că discuţiile interne despre chestiuni ca reforma justiţiei şi altele au început să polarizeze societatea, sfera politică şi societatea”, a comentat Cord Meier-Klodt.

Referindu-se la ”discuțiile aprinse” din societatea românească, el a vorbit despre nevoia de echilibru și de identificarea unor soluții pragmatice, atrăgând atenția asupra faptului că ultimele evoluții au pus sub semnul întrebării progresele pe care le-a făcut România în ultimii ani.

”Întotdeauna am subliniat, ca şi alţii, că pe planul reformei justiţiei, a întăririi democraţiei, a luptei împotriva corupţiei România a avut în ultimii 10 ani o evoluţie extraordinară. Mulţi mi-au spus – nu am fost aici să văd personal – că nu aţi recunoaşte România, aşa cum era acum câţiva ani. Şi mi-a plăcut foarte mult expresia pe care vicepreşedintele Comisiei Europene, Timmermans a spus-o aici, a spus: dacă participi la un maraton, şi aţi ajuns aproape de final – acestea sunt deja cuvintele mele -, nu te opri la ultima curbă. Sau şi mai rău, nu fugi înapoi. Nu este în interesul tău. Continuă. Toţi partenerii noştri internaţionali au avut multă încredere când au văzut aceste rezultate. Şi e adevărat, anul trecut, în lumina ultimelor evoluţii, au apărut mai multe întrebări, deci aş încuraja foarte mult partenerii noştri să continue sau să se întoarcă la direcţia pozitivă pe care a avut-o în anii trecuţi. Şi să pună acest lucru în beneficiul rolului pe care România trebuie să îl joace şi vrea să îl joace atât în Europa, cât şi ca mediator în chestiuni de stabilitate în regiune” , a mai afirmat oficialul german.

" "
" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *