Ambasadorul Marii Britanii, despre decizia CSAT: Este foarte importantă; demonstrează că România e un aliat puternic

Sursă foto: Inquam Photos / Saul Pop

Ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman, a apreciat, joi, decizia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) privind donarea unui sistem PATRIOT către Ucraina, afirmând că prin această hotărâre România demonstrează că este un aliat foarte important şi puternic.

„Cred că este foarte importantă (n.r. decizia CSAT) şi sunt foarte recunoscător pentru ceea ce a făcut România. Acest lucru demonstrează că România este un aliat foarte important şi puternic pentru NATO, pentru Regatul Unit”, a declarat ambasadorul Giles Portman, cu ocazia evenimentului Ziua Regelui, organizat de Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România.

El a apreciat şi relaţiile bilaterale dintre România şi Marea Britanie.

„Cred că am avut un an excelent în ceea ce priveşte relaţiile noastre bilaterale, de exemplu în domeniul comerţului, în domeniul apărării sau în ceea ce priveşte lupta împotriva crimei organizate. De asemenea, am avut ocazia să vizitez această ţară frumoasă, aşa că avem multe de sărbătorit”, a spus Giles Portman.

Ambasadorul britanic a subliniat că Regele Charles al III-lea iubeşte România.

„Anul acesta familia regală a avut nişte probleme de sănătate. Este clar că iubeşte România şi îi place să viziteze această ţară. Sper ca anul viitor să se întoarcă (n.r. în România)”, a afirmat diplomatul britanic.

La evenimentul organizat de Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România la Arenele BNR a participat şi ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan.

„Majestatea Sa Regele Charles al III-lea întotdeauna a manifestat pasiune şi dedicare pentru serviciile publice, protejarea mediului înconjurător şi păstrarea culturii. De mai bine de 30 de ani, Regele Charles al III-lea este un prieten drag şi apropiat al României prin proiectele legate de mediu şi cultură. Pentru mine, Regele Charles este unul dintre dintre cei mai mari ambasadori ai României şi Transilvaniei în întreaga lume”, a declarat ministrul Bogdan Ivan.

Ziua oficială a Regelui este organizată în mod tradiţional în Regatul Unit în fiecare an la mijlocul lunii iunie, când are loc parada Trooping the Colour.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a decis, joi, ca România să doneze un sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare PATRIOT către Forţele Armate ale Ucrainei. Decizia a fost anunţată printr-un comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială după şedinţa CSAT, desfăşurată la Palatul Cotroceni.

CSAT a precizat că „această donare se face cu condiţia continuării negocierilor ţării noastre cu aliaţii, în special cu partenerul strategic american, în vederea obţinerii unui sistem similar sau echivalent, care să răspundă nevoii de asigurare a protecţiei spaţiului aerian naţional, de modernizare a Armatei României şi de asigurare a interoperabilităţii cu sistemul NATO, fiind, totodată, necesară identificarea unei soluţii temporare de acoperire a vulnerabilităţii operaţionale astfel create”.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: