Skip to content
Economie

Ambasadorul Republicii Turkmenistan la București, în vizită la CCIR

ccir.ro

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl. Mihai Daraban, a primit, azi, 13 februarie, vizita E.S. dl. Annamammet Annayev, noul ambasador al Republicii Turkmenistan la București, în scopul identificării perspectivelor de cooperare la nivel economic dintre CCIR și Ambasada Republicii Turkmenistan.

În cadrul întrevederii, au fost abordate teme de interes comun, precum semnarea unui Acord de cooperare între CCIR și Camera de Comerț Internațională a Republicii Turkmenistan în marja vizitei în România a ministrului afacerilor externe turkmen din luna martie 2019, identificarea unor companii interesate de piața turkmenă pentru a fi invitate ulterior la întâlnirea patrulaterală de export care se va desfășura la București, în aceeași perioadă, precum și sprijinul CCIR pentru identificarea unor companii de transport și construcții de nave care ar putea participa la Forumul de investiții de la  Constanța, la care reprezentanții ambasadei ar dori să participe și să realizeze o prezentare a Proiectului de interconectivitate Marea Caspică-Marea Neagră.

„Obiectivul prioritar pentru Camera de Comerț și Industrie a României rămâne internaționalizarea business-ului românesc, prin extinderea afacerilor antreprenorilor români dincolo de granițele României și de cele ale Uniunii Europene. Sunt deosebit de încântat de interesul E.S. dl. Annamammet Annayev în ceea ce privește colaborarea cu CCIR pentru identificarea oportunităților de creştere a volumui schimburilor comerciale dintre cele două state”, a declarat președintele CCIR, dl. Mihai Daraban.

„Republica Turkmenistan a făcut reale progrese economice în ultimii ani, cu accent pe construirea de orașe și fabrici, pe dezvoltarea sectorului de petrol și gaze naturale, pe producția locală de legume și fructe, precum și pe cea de bumbac. Astfel, consider că există numeroase oportunități de afaceri din domeniul construcțiilor de pe piața turkmenă, obiectivul principal al ambasadei pe plan economic fiind  atragerea companiilor românești în Turkmenistan și sprijinirea acestora în crearea de joint-venture cu companiile turkmene”, a susţinut E.S. dl. Annamammet Annayev, informează ccir.ro.

Conform informațiilor oferite de ONRC, la nivelul lunii octombrie 2018, valoarea schimburilor comerciale dintre România și Republica Turkmenistan se ridica la 1,4 milioane euro.

Importul din Turkmenistan este constituit, în exclusivitate, din combustibili (motorină, gaz natural şi gaz butan), iar exportul este reprezentat, în cea mai mare parte, din utilaje şi echipament electric, precum şi metale comune şi articole din acestea.

CCIR are semnate două acorduri de colaborare cu Uniunea Industriașilor și Antreprenorilor din Turkmenistan, Casa de comerț “BASDESH” și Camera de Comerț și Industrie Turkmenistan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *