Skip to content
Internațional

Ambasadorul României în SUA, după imaginile cu standul țării României la târgul de la New York: E scandalos și rușinos. Nu am văzut nicio demisie și nicio asumare

Ambasada României în SUA

Ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, a reacționat după ce imaginea cu standul țării noastre la târgul de turism de la New York a devenit virală, stârnind critici.

​„Este scandalos si rușinos. N-am vazut nicio demisie și nici o asumare a răspunderii. Nu este posibil ca lucrurile să rămână așa. Cine a organizat participarea la târg trebuie să răspundă la întrebarea cine se face vinovat și să ia măsuri. Altfel, astfel de situații se pot repeta”, a declarat Andrei Muraru pentru HotNews.ro.

​​O imagine postată de Consulatul României la New York a devenit virală pe Facebook, chiar dacă a fost ștearsă. Consulatul a publicat o fotografie cu standul României de la un târg de turism de la New York, lăudându-se cu „diseminarea informațiilor exclusive” și ofertele de turism. Imaginea arată însă cum era standul. Pe o pânză neagră erau prinse din loc în loc câteva fotografii în format A4 cu atracții turistice din România.

„Reprezentanții țării noastre au beneficiat, pe toată perioada desfășurării evenimentului, de suportul și sprijinul logistic al conducerii Consulatului General al României la New York și al Biroului de Promovare Comercială și economică”, se arată în postare. Reacțiile critice nu au întârziat să apară, iar postarea a fost ștearsă. Imaginea s-a viralizat însă.

Participarea Românie la târgul de turism de la New York, cu pachet de bază, a fost inclusă în lista manifestărilor expoziționale internaționale pentru anul curent. Documentul a fost întocmit și agreat în cadrul consultărilor desfășurate la sediul instituției cu reprezentanții asociațiilor, federațiilor și patronatelor de profil, iar ulterior aprobat prin ordinul ministrului antreprenoriatului și turismului nr. 80/27.01.2022, se arată într-o precizare a Ministerului Antreprenoriatului și Turismului.

Ministrul Constantin Daniel Cadariu a declarat că nu este mulţumit de modul în care a fost reprezentată ţara noastră, însă a dat vina pe expozanți. „Era, cumva, de datoria expozanţilor care au solicitat participarea la acest târg să asigure reprezentarea în condiţii demne”, a mai spus ministrul.

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a precizat că amenajarea standului României de la Târgul de Turism de la New York a fost una standard oferită de organizator, decorul format din pânză de culoare neagră, fiind specific manifestării expoziționale de mai bine de 20 de ani. „Din 200 de expozanți, peste 90% au optat pentru organizarea standului în formatul precizat anterior, pus la dispoziție de organizator”, precizează sursa citată. Ministerul a plătit pentru acest tip de amenajare 7.990 de dolari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *