Skip to content
Politică

Ambasadorul României la Londra: Boris Johnson i-a solicitat preşedintelui Klaus Iohannis o convorbire telefonică

Calea Europeana

Dan Mihalache, ambasadorul României la Londra, a anunţat, la B1TV, că premierul Marii Britanii, Boris Johnson, i-a solicitat preşedintelui Klaus Iohannis o convorbire telefonică, care ar putea avea loc chiar în această săptămână, scrie news.ro.

Din câte ştiu eu, partea britanică a solicitat chiar şi o convorbire telefonică cu preşedintele României, care ar putea să aibă loc într-o perioadă foarte, foarte apropiată, poate chiar în această săptămână. Şi premierul Boris Johnson este supus unui anumit tip de presiune a opiniei publice interne. El trebuie să livreze un plan de ieşire şi în acelaşi timp să aibă în vedere că majoritatea funcţională în Camera Comunelor este poate chiar mai slabă din punct de vedere al numărului de voturi decât cea din România. La ora aceasta, cred că Guvernul din Marea Britanie are un avans de un vot”, a afirmat Dan Mihalache.

Întrebat dacă preşedintele Iohannis ar putea pleca într-o eventuală vizită în Marea Britanie, Dan Mihalache a răspuns: „Nu. Vă spun şi de ce. Deocamdată situaţia politică din Marea Britanie este şi ea destul de fluidă, după cum foarte fluide sunt şi negocierile pe care Marea Britanie le poartă cu UE în vederea Brexitului. Atunci, sigur că valoarea noastră, a misiunii diplomatice, a fost să menţinem nivelul relaţiilor foarte ridicat, dar nu neapărat să facem acest exerciţiu, care la această oră ar putea fi mai degrabă de imagine. Contactele sunt bune”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *