Skip to content
Societate

Ambasadorul României la Londra reacționează în scandalul chiriei restante

Calea Europeana

Excelența Sa Dan Mihalache, ambasadorul României la Londra, a comentat pentru PSnews.ro informațiile apărute în presa străină, potrivit cărora România ar avea o datorie de 75.000 de lire sterline drept chirie pentru clădirea care a servit ca reședință a ambasadorului până în aprilie 2019.

Dan Mihalache spune că acuzațiile aduse de proprietarul clădirii sunt nefondate, întrucât Ambasada a trimis notificare cu 3 luni înainte de a părăsi clădirea și a plătit pentru toată perioada cât și-a desfășurat activitatea acolo. Ambasadorul a explicat faptul că, inițial, a semnat un contract pe 1 an cu proprietarul, însă, cu 6 luni înainte ca acesta să se încheie, a părăsit clădirea care a servit ca reședință, în condițiile legii.

„Noi am relocat reședința acum 1 an și am procedat conform legislației, la notificarea proprietarului cu 3 luni înainte. El susține că și-ar dori ca noi să-i plătim 9 luni de zile, ceea ce eu nu sunt dispus să fac pentru că nu doresc să prejudiciez bugetul statului român. 

El spune că noi am avut un contract pe un an și trebuie să îi dăm suma completă, indiferent că am plecat mai devreme. Noi i-am spus cu 3 luni înainte că plecăm și i-am plătit aceste 3 luni, apoi am plecat. L-am notificat cu 3 luni înainte că se va întrerupe contractul. Acum proprietarul vrea să îi plătim 9 luni, deși 6 luni noi nu am stat acolo. Este vorba, într-adevăr, de 75. 000 de lire pentru 6 luni.

Noi o să ne judecăm cu proprietarul până când se va ajunge la o soluție. Până la urmă, dreptatea este de partea noastră. Proprietarul a scos casa pe piață imediat după notificare, dar nu s-a închiriat pentru că nu și-a găsit chiriași”, a declarat Dan Mihalache pentru PSnews.ro

Reacția ambasadorului vine după ce cotidianul The Times a scris că România ar avea o datorie de 75.000 de lire sterline, drept chirie pentru clădirea care a servit ca reședință a ambasadorului român la Londra, până în aprilie 2019 și că există și o hotărâre judecătorească, pronunțată în luna decembrie.

Plângerea în instanță a fost făcută de proprietarul clădirii. Potrivit publicației străine, proprietarul susține că a trimis pe adresa ambasadei române un ordin de evacuare a reședinței ambasadorului, după ce România nu a mai plătit chiria din decembrie 2018, dar ambasadorul Dan Mihalache a continuat să locuiască la adresa respectivă până la finalul perioadei contractuale.

Ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache, a fost lăudat în repetate rânduri pentru implicarea sa în chestiunea Brexit. Românii au fost cei mai numeroşi solicitanţi ai statutului de rezident permanent (‘settled status’) în Regatul Unit.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *