Skip to content
Politică

Ambasadorul Rusiei atrage atenția: Rachetele Patriot, risc potenţial pe care nu îl putem ignora!

ziuaconstanta.ro

Ambasadorul Rusiei în România, Valeri Kuzmin a vorbit vineri la postul de televiziune ReaLitatea TV, despre dotarea României cu rachete Patriot.

Mai exact, acesta a declarat că rachetele Tomahawk pot fi echipate cu focoase nucleare, reprezentând, astfel, „un risc potenţial”, iar sistemul defensiv de la Deveselu se poate transforma într-unul ofensiv doar cu o schimbare de software.

„Prezintă un risc potenţial. Nu mai e ca înainte, când exista o armă, un înveliş, şi dacă arma nu se potrivea în înveliş era inutilă. În prezent, sistemele de arme, în particular cele de rachete, sunt foarte flexibile. Preşedintele nostru a explicat asta. Potrivit unor informaţii militare, noi ştim că este de ajuns să schimbi software-ul calculatorului care operează acel sistem antibalistic şi el va funcţiona uşor cu rachete de croazieră americane de tip Tomahawk, care sunt proiectate pentru a avea scopuri strategice ofensive. Nu înseamnă că asta se va întâmpla mâine. Rachete Tomahawk pot fi echipate chiar şi cu focoase nucleare. Este un risc potenţial pe care nu îl putem ignora. Fie că vă place sau nu”, a declarat Valeri Kuzmin, vineri seara, la Realitatea Tv.

Mai mult, ambasadorul Rusiei a afirmat că, în opinia sa, echipamentul este foarte scump „pentru sistemele defensive”. Acesta a subliniat că Rusia nu reprezintă niciun fel de ameninţare la adresa României, însă a precizat că armele defensive dislocate de NATO în apropiere de graniţa de stat a Federaţiei Ruse atrag luarea în calcul a unor riscuri.

„Nu sunt un expert militar, dar ştiu că sunt foarte scumpe pentru nişte sisteme defensive. Care sunt forţele pe care le vor apăra acele rachete Patriot? Pot să declar, oficial, că Rusia nu reprezintă în niciun fel o ameninţare pentru România. În realitate, acele arme defensive ar fi dislocate pentru a apăra baze militare străine, în special elemente ale sistemului strategic antibalistic al SUA de la Deveselu. Aceasta este analiza Federaţiei Ruse. Situaţia este de aşa natură încât trebuie să luăm în calcul o varietate de riscuri din jurul teritoriului nostru. Dacă luaţi o hartă a lumii şi vă uitaţi la poziţionarea bazelor americane, veţi observa o imagine foarte interesantă. Vă recomand să faceţi asta”, a mai spus Valeri Kuzmin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *