Skip to content
Politică

Amendă record în lume pe care ar putea să o primească o bancă din Elveția

Una din cele mai importante bănci din lume se află într-o situație extrem de grea.

UBS, cea mai mare bancă din Elveţia, ar putea primi o amendă record de 4,9 miliarde de euro din partea autorităţilor franceze pentru că a ajutat clienţi din Franţa să ascundă bani în conturi offshore, relatează Bloomberg, conform Mediafax.

Echipa din Franţa care conduce investigaţia în acest caz a ajuns la concluzia că UBS a ajutat o parte dintre clienţii francezi să ascundă o sumă totală de 9,8 miliarde de euro, pentru a nu plăti taxele aferente către statul francez.

Pedeapsa pentru o astfel de infracţiune este amendarea cu jumătate din suma vizată de evaziunea fiscală, potrivit surselor citate de Bloomberg.

Banca elveţiană şi-a prezentat poziţia faţă de acest printr-o declaraţie oficială în care îşi susţine nevinovăţia.

„Baza pentru calculele făcute în acest caz este complet artificială, speculativă şi nebazată pe fapte. Acest caz se află încă în faza de investigaţie formală şi vom continua să ne apărăm cu tărie”, se arată în declaraţia UBS.

Acţiunile UBS au scăzut cu 3,2% în timpul şedinţei de tranzacţionare de vineri, odată cu apariţia acestei informaţii.

În septembrie, banca din Elveţia a pierdut apelul intentat la o curte de justiţie din Franţa în legătură cu plata unei cauţiuni de 1,1 miliarde de euro dispuse de instanţele franceze, în cazul acestei investigaţii.

UBS a protestat împotriva modului în care autorităţile franceze au gestionat ancheta, acuzând inclusiv scurgerea unor informaţii din cadrul investigaţiei în presă.

În 2009, UBS a plătit o amendă de 870 de milioane de dolari către Statele Unite, pentru a evita un proces, tot în cadrul unei investigaţii vizând evaziunea fiscală. Atunci, cea mai mare bancă din Elveţia a recunoscut că a ajutat mii de clienţi americani să evite plata impozitelor către stat.

De asemenea, anul acesta, UBS a plătit aproximativ 300 de milioane de euro pentru a încheia un acord cu autorităţile din Germania în urma unei anchete privind evaziunea fiscală.

Nu în ultimul rând, UBS se află în prezent sub investigaţie în Belgia, tot din cauza unor suspciuni legate de spălarea de bani.

În mai, Departamentul de Justiţie din SUA a amendat a doua mare bancă din Elveţia, Credit Suisse, cu 2,6 miliarde de dolari, tot pentru evaziune fiscală. Aceasta este considerată cea mai mare penalitate dictată vreodată de o instanţă într-un caz de evaziune fiscală. Atunci, Credit Suisse a recunoscut în mod oficial că a ajutat clienţii americani să eludeze Fiscul, dar a refuzat să dezvăluie identitatea acestora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *