Amendamentele la Legile Educației, discutate în Senat

Senat
Senat. Sursa foto: INQUAM PHOTOS / GEORGE CĂLIN

Proiectele legilor Educaţiei, al învăţământului preuniversitar şi al învăţământului superior, au ajuns joi la Senat, după ce au fost adoptate cu o zi în urmă în plenul Camerei Deputaţilor, iar în această săptămână sunt aşteptate avizele şi raportul comisiei sesizate pe fond.

Biroul permanent al Senatului şi Comitetul liderilor grupurilor parlamentare au stabilit că amendamentele pot fi depuse până pe 14 mai, comisiile avizatoare au termen pentru analiza proiectelor până luni, iar comisia sesizată pe fond, cea de învăţământ, va acorda raportul până vineri.

Cu avizele şi raportul comisiilor, proiectele vor intra în plenul Senatului.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, că pachetul de legi reprezintă proiectul ambiţios pe care coaliţia de guvernare şi l-a asumat.

Senatul e for decizional pentru aceste proiecte de acte normative, informează agerpres.ro.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL