Skip to content
Politică

Amenințare cu bombă! Un avion a aterizat de urgență în Bulgaria

Un avion care efectua o cursă din capitala Poloniei, Varșovia, în stațiunea egipteană Hurghada a aterizat joi de urgență la Burgas, în estul Bulgariei, în urma unei alerte cu bombă la bordul său, informează romaniatv.net.

Un pasager a informat despre existența unor explozibili la bordul avionului, care a aterizat de urgență pe aeroportul din Burgas la ora locală 05:54 (03:45 GMT)”, a declarat purtătorul de cuvânt al aeroportului, Kristina Neikova.

Cei 161 de pasageri polonezi au fost evacuați și serviciile de securitate examinează avionul care decolase din Varșovia și se îndrepta spre Hurghada, stațiune egipteană la Marea Roșie. Pasagerul care a declanșat alerta cu bombă, în vârstă de 64 de ani, este în prezent interogat.

Comisia Europeană a adoptat miercuri o serie de propuneri legislative pentru a întări controlul asupra armelor de foc, subliniind urgenţa noilor reguli în contextul ameninţării teroriste care planează asupra Europei, informează site-ul publicaţiei Le Parisien.

Comisia propune de asemenea, o îmbunătăţire a schimbului de informaţii între statele membre, impunând, de exemplu, comunicarea către celelalte ţări UE a refuzului de eliberare a unui permis de port-armă şi interconectarea registrelor naţionale.

Trebuia să acţionăm pentru a-i proteja pe cetăţenii noştri de răul făcut de traficul de arme Kalaşnikov”, a susţinut comisarul european Dimitris Avramopoulos, în timpul unei conferinţe de presă. Aceste măsuri „vor ajuta în lupta împotriva ameninţării reprezentate de armele care ajung în mâinile teroriştilor”, a spus preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, citat într-un comunicat de presă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *