Amenzi de 90.000 de lei, date de Garda de Mediu după un control la Sinteşti pentru încălcarea regimului deşeurilor

Sursa foto: Garda de Mediu Ilfov

Reprezentanţii Gărzii de Mediu au făcut, vineri, un control în localitatea Sinteşti din judeţul Ilfov, unde au dat amenzi de 90.000 de lei pentru încălcarea normelor de protecţie a mediului şi regimului deşeurilor. Echipele de control au confiscat peste şase tone de deşeuri feroase şi neferoase.

”Suntem din nou în Sinteşti! Într-un control operativ, inopinat, însoţiţi de reprezentanţi ai Jandarmeriei Române, atât din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Ilfov, cât şi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploieşti, comisarii din cadrul Garzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Ilfov au verificat 16 locaţii, au fost aplicate 4 sancţiuni principale, în cuantum de 90.000 lei pentru fapte ce încalcă normele de protecţie a mediului şi regimul deşeurilor”, au transmis reprezentanţii Gărzii de Mediu.
Ei au adăugat că au fost confiscate 6.000 de kilograme de deşeuri metalice feroase, neferoase şi vehicule scoase din uz (VSU), din trei locaţii, atât unde nu au putut fi prezentate documente de provenienţă, cât şi deşeuri VSU abandonate pe terenuri virane.
La acţiune au participat 10 comisari din cadrul Gărzii de Mediu Ilfov, însoţiţi de 34 de jandarmi.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: