Skip to content
Economic

Amenzi de aproape 10 milioane de lei, aplicate firmelor de construcţii

Amenzi de 9,59 milioane lei au fost aplicate firmelor de construcții de către inspectorii de muncă, pe tot parcursul lunii iunie, când Inspecția Muncii a desfășurat o campanie care a vizat în mod special acest domeniu.  Astfel, în perioadele 6 – 8 iunie, 12 – 14 iunie, 19 – 21 iunie și 25 – 27 iunie 2019 au fost, la nivel național, acțiuni de control pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată la angajatorii din domeniul construcțiilor, precum și pentru verificarea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă (timp de muncă și de odihnă; salarizare).

Acțiunile de control s-au concretizat cu o serie de amenzi și măsuri de remediere a deficiențelor, potrivit datelor Inspecției Muncii. În domeniul relațiilor de muncă valoarea totală a amenzilor aplicate angajatorilor este de 8,22 milioane de lei, după ce 515 persoane au fost depistate prestând munca nedeclarată și au fost constatate 7 infracțiuni pentru încadrarea în muncă a minorilor cu nerespectarea condițiilor legale de vârstă sau nerespectarea regimului de muncă al minorilor.

Totodată, au fost dispuse 2.347 de măsuri pentru remedierea deficiențelor.  În domeniul securității și sănătății în muncă valoarea totală a amenzilor aplicate 1,36 milioane de lei, iar pentru  cele 3.533 de deficiențe constatate, s-au dispus 3.534 de măsuri pentru remedierea acestora.

Sancțiunile contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Codului muncii privind încadrarea în muncă a persoanelor pentru prestarea de activități specifice domeniului construcțiilor, respectiv: – primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără încheierea unui contract individual de muncă; – primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără  transmiterea elementelor contractului individual de muncă în  registrul general de evidenta a salariaților cel târziu în ziua anterioara începerii activități; – primirea la muncă a unuia sau a mai multor salariați în perioada  în care contractul individual de muncă este suspendat; – primirea la muncă a unuia sau a mai multor salariați în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parțial, scrie profit.ro.

Cele mai frecvente încălcări ale prevederilor legislației în domeniul securității și sănătății în muncă, identificate în timpul vizitelor de control, au vizat situațiile în care: – nu sunt acordate și folosite echipamente de protecție individuală împotriva căderilor (EIP); – nu sunt utilizate echipamente de muncă corespunzătoare, prevăzute cu sisteme de protecție colectivă, cum sunt balustradele solide (suficient de înalte și având cel puțin o bordură, o mână curentă și protecție intermediară), platforme sau plase de prindere, suficient de solide pentru a împiedica/opri căderile de la înălțime și care să nu fie întrerupte decât în punctele de acces ale unei schele sau ale unei scări; – nu este asigurată o instruire adecvată în domeniul securității și sănătății pentru toți lucrătorii;  – nu este verificat modul în care sunt protejate și utilizate platformele de lucru,  pasarelele și scările schelelor astfel încât lucrătorii  să nu cadă sau să fie expuși căderilor de obiecte.

Inspecția Muncii a desfășurat, de asemenea, în perioada 8 – 26 iulie 2019, acțiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală de 1,42 miliaone de euro, adică 6.724.100 de lei.  Amenzile au fost de 5,9 milioane de lei în domeniul relațiilor de muncă, fiind sancționați 1.151 de angajatori, în timp ce în domeniul securității și sănătății în muncă s-au aplicat amenzi în valoare de 819.500 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *