Comisarii de la Protecția Consumatorilor au aplicat amenzi de 1,7 milioane lei unor operatori economici din turism, în urma neregulilor constatate în cadrul controalelor desfășurate în perioada 16 decembrie 2024 – 7 ianuarie 2025, în zonele turistice cele mai frecventate în vacanța de iarnă din România.
Conform reprezentanților Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), acțiunile de control au avut loc în Bucovina, Brașov, Maramureș, Valea Prahovei, Băile Felix și Rânca, în cadrul Comandamentului de Iarnă 2024 – structură special creată a ANPC pentru monitorizarea activității comerciale din domeniu, în acest sezon.
‘În această perioadă au fost verificate 888 unități economice, s-au aplicat 382 de amenzi contravenționale, în valoare de 1,7 milioane de lei, s-au aplicat 607 avertismente și s-a dispus oprirea definitivă a comercializării produselor neconforme în valoare de 800.000 lei, precum și oprirea temporară prestărilor de servicii pentru 49 de operatori economici. Iată că discuțiile pe care le-am avut în repetate rânduri cu operatorii economici au condus la o reducere a numărului celor pentru care s-a aplicat măsura de oprire temporară a prestării serviciilor. Din păcate, în continuare există operatori economici care nu vor să se alinieze acestor prevederi legale – și aici aș dori să punctez și să vin cu un mesaj clar pentru aceștia: măsurile aplicate de ANPC vor fi la fel de ferme ca și până acum, iar deschiderea acestor unități nu se va realiza decât în momentul în care abaterile vor fi remediate în mod complet’, a afirmat joi Sebastian Hotca, președinte interimar ANPC, în cadrul unei conferințe de presă.
Potrivit acestuia, înainte de începerea comandamentului de iarnă, a avut loc o sesiune de consiliere a operatorilor economici care s-a desfășurat în mediul online, în principal pentru a da posibilitatea acestora să afle informații despre exigențele legale și mai ales despre efectul acțiunilor de control desfășurate de ANPC.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News