Skip to content
Social Știri

Amenzi de peste 18.000 lei aplicate de poliţiştii rutieri; 13 permise de conducere, reţinute

Poliţiştii Brigăzii Rutiere au aplicat joi 50 de sancţiuni contravenţionale de peste 18.000 lei şi au reţinut 13 permise de conducere pentru neacordarea de prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversarea drumului public, respectiv pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor care au acest drept, în cadrul unei acţiuni pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

În Bucureşti, în primele 8 luni ale acestui an s-au produs 379 de accidente rutiere, soldate cu 30 persoane decedate, 365 rănite grav (cu 16 mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut), 79 rănite uşor, informează Brigada Rutieră.

În primele 8 luni au fost aplicate peste 13.500 de sancţiuni contravenţionale pentru indisciplina pietonală (traversarea drumului public prin loc nepermis, traversarea drumului public la culoarea roşie a semaforul electric destinat acestora), peste 7.200 de permise de conducere reţinute în vederea suspendării exercitării dreptului a conduce pentru 30 zile pentru neacordarea de prioritate de trecere pietonilor, respectiv peste 890 pentru neacordarea de prioritate de trecere vehiculelor care au acest drept, informează agerpres.ro.

Potrivit Brigăzii Rutiere, poliţiştii acţionează permanent pentru reducerea riscului rutier şi impunerea unui climat de ordine şi siguranţă rutieră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *