Amenzile propuse de Ministerul Mediului pentru sancționarea celor care hrănesc urși vor fi cuprinse între 3.000 lei și 6.000 lei, a anunțat ministrul de resort, Diana Buzoianu.
”Am dat în lucru proiectul, deci textul este scris, am dat în lucru în avizare internă în cadrul ministerului și urmează apoi imediat să fie transmis către avizare la toate celelalte ministere”, a arătat ministrul, care a precizat că amenziile vor fi între 3.000 lei și 6.000 lei.
”Asta înseamnă că astăzi o amendă minimală ajunge poate să ajungă, dacă este plătită în 24 de ore, la 500 lei pe legislația actuală, iar propunerea venită de la minister va fi 1.500 lei minim dacă o plătești în 24 de ore. Dacă nu plătești în 24 de ore, 3.000 lei”, a mai spus Diana Buzoianu, care a adăugat că amenzile vor fi aplicate cu angajați ai Ministerului Afacerilor Interne.
Profit.ro a relatat anterior că un proiect legislativ al actualei puteri prevede ca hrănirea deliberată, apropierea intenționată la o distanță mai mică de 50 de metri, ademenirea prin hrană sau promovarea în mediul online, mass-media sau în spațiul public a unor astfel de comportamente să fie considerate contravenții și sancționate cu amenzi între 10.000 și 60.000 lei.
Inițiativa vine în contextul în care un motociclist italia a fost ucis pe Transfăgărășan de o ursoaică, cu trei pui, pentru că s-a apropiat prea mult de grupul de animale. Ursoiaca a fost ucisă de autorități, care au pierdut însă urma celor trei pui astfel încât acștia să poată fi relocați în siguranță la sanctuarul de urși de la Zărnești.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News