Skip to content
Politică SUA

America aduce un omagiu victimelor atentatelor de la 11 septembrie 2001

express.co.uk

Newyorkezii aduc miercuri un omagiu victimelor atentatelor de la 11 septembrie 2001, o comemorare la 18 ani marcată prin voinţa de a se asigura că tinerii nu vor uita niciodată cel mai sâneros atentat din istorie, relatează AFP.

Pe o vreme însorită, ca acum 18 ani, aleşi şi foşti aleşi de la New York şi o mulţime de rude ale victimelor s-au adunat pe locul Turnurilor Gemene de la World Trade Center.

Acest loc a devenit un memorial în onoarea celor aproape 3.000 de oameni ucişi şi peste 6.000 răniţi în atacuri, comise de un comando jihadist, care aveau să transforme Statele Unite şi întreaga lume.

Mulţimea, adunată pe o esplanadă în faţa muzeului dedicat atentatelor în Manhattan, a respectat un moment de reculegere la orele locale 8.46 şi 9.03 – ore de vârf – la care avioanele deturnate au venit succesiv să lovească Turnurile Gemene. Acestea s-au transformat rapid în torţe, după care s-au surpat, nelăsând nicio şansă numeroaselor persoane angajate în aceşti zgârie-nori cu peste 100 de etaje, scrie news.ro.

În primul rând al oficialilor la această ceremonie, la care politica este în general evitată cu atenţie, se aflau guvernatorul New Yorkului Andrew Cuomo, actualul primar al capitalei financiare americane şi predecesorii săi – democratul Bill de Blasio; Rudy Giuliani, primar la momentul atentatelor, ceea ce i-a adus o vreme supranumele de ”primarul Americii”, şi Michael Bloomberg, care a prezidat şantierul reconstrucţiei acestui cartier din Manhattan, complet transformat de eveniment.

MINUT DE TĂCERE

Ca în fiecare an, mulţimea le-a ascultat pe rudele victimelor rostind numele persoanelor ucise în ziua atentatelor şi spunând câteva cuvinte în memoria lor, un ritual care durează aproximativ patru ore.

Vă iubim, ne lipsiţi şi veţi fi mereu eroii Americii”, a declarat o femeie care a pierdut un frate şi un văr în atentate.

În restul acestui oraş cu peste opt milioane de locuitori, majoritatea oamenilor muncesc ca de obicei şi se opresc în momentele de reculegere dedicate memoriei victimelor.

Cu o zi înaintea marcării a 18 ani de la atentate, guvernatorul Cuomo a semnat o lege care obligă şcolile publice să marcheze evenimentele printr-un minut de tăcere.

Instaurând această Zi anuală a Amintirii şi un scurt moment de tăcere în şcolie publice, contribuim la a ne asigura că nu vom uita niciodată – nu doar durerea acestui moment, ci şi curajul sacrificiul şi exprimarea dragostei care au ghidat răspunsul”, a declarat guvernatorul semnând textul.

În afară de cele aproape 3.000 de persoane ucise şi peste 6.000 rănite în surparea World Trade Center, New Yorkul numără de-acum câteva zeci de mii de persoane – mai ales foşti pompieri, personal de urgenţă şi salvatori – atinşi de cancere şi alte boli grave, în special de plâmâni, legate de ”norul” toxic care a plutit timp de săptămâni deasupra sudului Manhattanului în urma atentatelor.

Preşedintele Donald Trump, care a trăit toată viaţa sa la New York, până să ajungă la Casa Albă în 2017, a susţinut un discurs la Pentagon.

În total, patru avioane au fost deturnate de către jihadişti afiliaţi Al-Qaida în acea zi. În afară de cele două care au lovit World Trade Center, un al treilea a vizat Pentagonul, iar un al patrulea, zborul 93, s-a prăbuşit pe un câmp la Shanksville, în Pennsylvania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *