Skip to content
Politică

Ana Birchall: „Vasluienii sunt alături de Victor Ponta – vor vota pentru un președinte care să îi unească pe români și care să-i reprezinte cu mândrie”

Prin intermediul unei declarații de presă, deputatul PSD Ana Birchall transmiste faptul că „vasluienii sunt alături de Victor Ponta și vor vota pentru un președinte care să îi unească pe români și care să-i reprezinte cu mândrie”.

„Avem șansa să ne alegem un președinte mândru că este român, capabil să ne reprezinte cu mândrie în lume și să îi unească pe români într-o perioadă în care avem nevoie de solidaritate mai mult decît oricând. Acest președinte este Victor Ponta. Vasluienii sunt alături de Victor Ponta și le mulțumesc foarte mult pentru susținerea lor și pentru mândria lor de a fi români. Vasluienii vor vota pentru un președinte care să îi unească pe români în jurul său și să îi reprezinte cu mândrie, vor vota pentru Victor Ponta  președinte”, a declarat deputatul PSD Ana Birchall.

Birchall transmite că este mândră de fiecare vasluian de pe Valea Tutovei, din toate cele 110 sate din colegiul său Zorleni. Acesta afirmă că a arătat că „niciodată vasluienii nu s-au lăsat păcăliți de continuatorii regimului Băsescu, de minciunile PDL, de domnul Iohannis și echipa sa de susținători”.

„Sunt mândră de fiecare vasluian de pe Valea Tutovei, din toate cele 110 sate din colegiul meu Zorleni. Încrederea lor în proiectul de țară al lui Victor Ponta și al celor care îl susțin s-a văzut în rezultatul din primul tur, unde Victor Ponta a câștigat în toate cele 20 de comune din colegiul meu. Am arătat că niciodată vasluienii nu s-au lăsat păcăliți de continuatorii regimului Băsescu, de minciunile PDL, de domnul Iohannis și echipa sa de susținători – ACL. Este evident că Victor Ponta este singurul lider de anvergură internațională rămas în cursa pentru președinția României și este clar că acum, cu toţii, avem datoria să ne alegem un preşedinte care să ne reprezinte cu mândrie şi onoare în Europa şi în lume”, a afirmat Ana Birchall.

Românii și vasluienii îl vor vota pe 16 noiembrie pe Victor Ponta și pentru că nu fuge de dezbateri pe probleme de politică externă și diplomație cum face contracandidatul său Klaus Iohannis, și pentru că oferă un proiect real pentru România, și pentru că întotdeauna s-a ţinut de promisiuni şi pentru că întotdeauna s-a preocupat de problemele celor mulţi, ale celor care au nevoie de ajutorul nostru”, a mai declarat Ana Birchall.

Deputatul PSD mai transmite că „avem nevoie de un președinte care să iubească România”, declarându-se convinsă că „Victor Ponta este preşedintele de care avem nevoie”.

”Avem nevoie de un președinte care să iubească România și care să-i reprezinte pe români cu mândria de fi român. Sunt convinsă Victor Ponta este preşedintele de care avem nevoie.

Vă mulţumesc, dragi vasluieni, pentru fiecare vot! Sunt sigură că fiecare dintre dumneavoastră sunteți convinși de importanța votului de duminică şi vă rog să veniți cu toții la vot pentru Victor Ponta, președintele care îi unește pe toți românii, pentru o România puternică, pentru o Românie socială. Fiecare vot ne onorează, ne responsabilizează! Vă mulţumesc și vă aștept duminică la vot!” a susținut deputatul PSD de Vaslui Ana Birchall.

 

1 comentariu la “Ana Birchall: „Vasluienii sunt alături de Victor Ponta – vor vota pentru un președinte care să îi unească pe români și care să-i reprezinte cu mândrie”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *