Ana Maria Bărbosu şi Sabrina Voinea în lacrimi după finala de la sol

Sursa foto: X

Ana Maria Bărbosu şi Sabrina Maneca Voinea au plâns după finala de la sol, în care, pentru câteva minute, România a avut medalia de bronz.

”A fost o finală la care nu mă aşteptam. În primul rând am plâns două zile încontinuu până acum pentru că am ajuns în finală şi m am gândit că mai bine plâng înainte de finală… şi când am văzut că am făcut cel mai bun exerciţiu de la această competiţie, am fost foarte mândră de mine. Şi sunt în continuare. Când am văzut că sunt pe 3 m-am gândit că duc din nou România pe podium la Olimpiadă la gimnastică. Şi apoi a fost decizia arbitrilor să schimbe chestia asta. Cam multe se întâmplă. Sunt dezamăgită de această decizie şi nu vreţi să ştiţi ce este în inima mea”, a declarat Ana Maria la zona mixtă.

Şi Sabrina Voinea, care a ocupat locul cinci, a plâns, subliniind că a făcut un sol foarte bun. ”După cum aţi văzut, la bârnă am mers puţin mai slab, dar după aia m-am adunat foarte bine la sol, mi-am făcut solul cât am putut eu de bine, mi-au ieşit liniile acrobatice, mi-a ieşit artistica. A fost cel mai bun sol, a fost mai bun ca la europene şi ca la mondiale anul trecut. Dar nici nu ştiu exact să vă spun ce s-a întâmplat. Da, mă simt nedreptăţită, pentru că ştiam că meritam o notă mult mai mare.
Nu ştiu ce s-a întâmplat cu contestaţia că şi americanca a contestat şi ei i-a mărit nota. Şi am făcut exerciţiul cât am putut eu de bine nu am ieşit afară din covor. Nu ştiu să vă spun, de ce nu s-a modificat. Eu nu am auzit nimic să mi se spună că m-au penalizat acolo sau dincolo. Eu ştiu foarte bine cum am făcut solul, ştiu foarte bine că nu am ieşit afară din covor, ştiu că liniile acrobatice mi-au ieşit destul de bine, artistica am făcut-o destul de bine…”, a subliniat Sabrina.

România a încheiat, luni, participarea în competiţiile de gimnastică artistică de la Jocurile Olimpice fără medalie. În finala de la sol, Sabrina Maneca Voinea s-a clasat pe locul 5, iar Ana Maria Bărbosu pe poziţia a 4-a, cu aceeaşi notă – 13.700. Pentru nici un minut, Bărbosu a fost medaliată cu bronz, dar o contestaţie la nota lui Jordan Chiles (SUA) i-a adus acesteia locul 3.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: