ANAF a colectat sub plan și în iulie. La cât se ridică acum lipsa de venituri

Facebook/ANAF
Sursa foto: Facebook/ ANAF

ANAF a colectat la buget venituri sub programul stabilit și în iulie, lună care fusese planificată de Guvern cu cele mai mari venituri din acest an. Astfel, în loc să aducă la buget suma prevăzută, de 40,89 miliarde lei, maximul acestui an, Fiscul a strâns cu 2,34 miliarde lei mai puțin, respectiv 38,56 miliarde lei, arată calculele Profit.ro pe baza informațiilor primite de la ANAF, corelate cu date obținute anterior de Profit.ro privind programul de coelectare stabilit de Ministerul Finanțelor pentru agenție.

Pentru primele șapte luni ale anului, veniturile sunt cu 12,64 miliarde lei, 5,3%, sub plan.

Rămânerea în urmă față de programul de încasări (diferența dintre veniturile planificate și cele efectiv colectate) reprezintă „gaura” de la buget, estimată anterior, pentru tot anul, la nivel de ANAF și Vamă (plus un spațiu fiscal de rezervă), la 20 miliarde de lei. ANAF era prinsă în acea estimare cu venituri de 12 miliarde lei sub program, dar veniturile sunt cu 12,6 miliarde lei sub program încă de la 7 luni. În timp ce veniturile sunt semnificativ sub program, executivul a ținut sub un control drastic cheltuielile, cu aprobarea lunară în Guvern a cheltuielilor ordonatorilor de credite încă din luna martie.

„În luna iulie 2023 ANAF a colectat venituri bugetare în sumă de 38,56 miliarde lei, iar în primele 7 luni ale anului 2023 veniturile bugetare colectate au fost în cuantum de 224,07 miliarde lei. Sumele încasate de ANAF în primele șapte luni ale anului 2023 din dividende virate de companiile naționale și din vărsaminte din profitul net efectuate de regiile autonome sunt de 6,67 miliarde lei”, potrivit informațiilor transmise de ANAF pentru Profit.ro.

În iunie, veniturile colectate au fost de 36,84 miliarde lei, în timp ce ținta a fost de 38,88 miliarde lei. Veniturile colectate de ANAF reprezintă cea mai mare parte a veniturilor la buget, dar nu toate (nu includ alte tipuri de venituri, cum ar fi, de exemplu, fondurile europene). Iunie și iulie sunt, alături de aprilie și octombrie, luni cu plan mare de încasări la ANAF. În mod deosebit, în iunie și iulie, la buget ajunge și cea mai mare parte a veniturilor din dividende încasate de către Guvern.

Articolul integral AICI. 

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: