​​ANAF ia la puricat afacerile de pe OLX. Sunt vizați 8.000 de români 

ANAF
ANAF. Sursa foto: Facebook

Multe persoane care au făcut activitate comercială pe OLX au primit notificări de la ANAF, deoarece ar fi trebuit să-și plătească taxele. Acum, Fiscul intră într-o altă etapă: sunt vizați alți 8.000 de români.

Din iunie 2023, ANAF a transmis notificări către aceste persoane, în vederea conformării voluntare, acestea fiind informate cu privire la obligațiile fiscale ce decurg în situația în care au obținut venituri din desfășurarea de activități comerciale și nu și-au îndeplinit obligațiile declarative, scrie profit.ro.

Conform Fiscului, în prima etapă, 2.851 de persoane fizice au fost notificate în vederea conformării voluntare și îndrumate să depună formularul 212 – Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, urmând ca în etapa a doua să fie notificate încă aproximativ 8.000 de persoane fizice care au obținut venituri din trimiteri contra ramburs, încasate în conturile personale.

„În situația în care persoanele notificate nu își îndeplinesc obligațiile fiscale, există posibilitatea de a fi supuse unor proceduri de control, respectiv de verificare documentară efectuată de inspectorii din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală”, spune ANAF.

Reamintim că începând cu ianuarie 2023, a fost instituită declarația D395 privind declararea serviciilor de trimitere contra ramburs efectuate de către curieri, fiind depuse primele declarații informative, aferente lunii decembrie 2022. O aplicație informatică pentru identificarea românilor care nu se conformează este aproape finalizată. Având la bază informațiile furnizate prin intermediul declarației D395, ANAF are în curs de dezvoltare o aplicație informatică menită să centralizeze și să analizeze datele primite, în mod automat.

ANAF a colectat și analizat date privind trimiterile poștale contra ramburs efectuate în perioada 2017-2021.

 

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL