Analist economic: „Economia se târăște”. Ce impact ar avea majorarea TVA

bani-crestere-economie
Sursa foto: Pixabay

Comisia Europeană a propus, la discuțiile cu miniștrii români, creșterea TVA începând din acest an, pentru ca România să reducă deficitul bugetar. Majorarea TVA-ului ar avea impact asupra economiei românești, cu un an înainte de alegerile din 2024, când partidele vor intra în campanie electorală.

Valentin Ionescu, analist economic, a explicat, într-un interviu pentru PS News, consecințele majorării TVA, într-o perioadă în care „economia se târăște”. Acesta consideră că ar urma o creștere de prețuri și ar fi afectate profiturile companiilor. Majorarea TVA ar fi un șoc mult prea mare pentru economia românească. De asemenea, acesta a explicat că problemele economice ale Germaniei riscă să afecteze și industria românească.

PS News: Care ar fi consecințele majorării TVA-ului în România, așa cum a propus Comisia Europeană?

Valentin Ionescu: O majorare de TVA antrenează o majorare de prețuri aproape automat. Dau un exemplu ipotetic, în situația în care Banca Națională majorează rata de referință bancară, atunci impactul în prețuri nu ar fi așa de mare, deși există alte riscuri cu privire la scumpirea creditării. Dacă Banca Națională nu intervine, și e foarte posibil să nu intervină, atunci majorarea TVA se va vedea într-o creștere de prețuri. Dacă măsura se ia acum, în septembrie-octombrie, ai un puseu în prețuri, după care mai ai unul datorită unor factori sezonieri, când cererea crește, mă refer la luna decembrie. Și atunci ținta de inflație nu are cum să fie realizată.

Dar asta ar fi negativ și pentru economie. Orice majorare de prețuri scade profitul, cam peste tot e valabil, mai puțin în comerț. De ce? Pentru că te afli la sfârșit de an și nu ai cum să majorezi prețurile. Majorarea de TVA poate să aibă impact negativ pe tot lanțul, în anumite sectoare industriale. Ai un șoc în prețuri, care are impact negativ în cerere, dar și în profit. Profitul s-ar reduce destul de rapid.

PS News: Majorarea TVA ar afecta creșterea economică pentru acest an?

Valentin Ionescu: Da, este foarte posibil să o afecteze. Există o decelerare a creșterii economice. Economia se târăște în momentul de față, ca să fie undeva peste zero, și va fi peste zero. Impactul negativ ar fi pentru firme. În industrie impactul (n.r. majorării TVA) nu ar fi pozitiv.

PS News: Un deficit excesiv pentru România, în 2024, ar însemna un împrumut la FMI?

Valentin Ionescu: Înainte de alegeri nu va apela nimeni la un împrumut la Fondul Monetar sau la Banca Mondială, pentru simplul motiv că semnalul politic ar fi negativ. Pe de altă parte, un acord cu FMI înseamnă să respecți anumite măsuri, niște condiționalități într-o matrice, care nu convin niciunui partid politic înainte de alegeri.

Responsabilitatea revine guvernului, iar guvernul poate să acționeze pe două căi. Pe latura cheltuielilor, unde nu pare dispus să intervină substanțial; și pe latura veniturilor, adică în taxare. Întotdeauna un guvern apelează la taxare dacă nu intervine pe latura cheltuielilor. Sunt unele cheltuie inevitabile, dar altele mă îndoiesc că sunt inevitabile. Și vă dau un exemplu: s-a înființat o agenție de monitorizare a întreprinderilor publice. Deși în PNRR, pe jaloanele PNRR, nu era prevăzut așa ceva, era altceva. De ce să înființezi o agenție care înseamnă o cheltuială suplimentară? Ce face guvernul nu este nimic altceva decât o pregătire pentru alegerile din 2024. Pe de o parte reducem niște cheltuieli, dar pe de altă parte menține sau are intenția ca în 2024 să majoreze niște cheltuieli, și aici mă refer la asistență socială, asta e ținta politică a PSD.

PS News: Problemele economice ale Germaniei, care e în recesiune tehnică, ar putea să afecteze întreaga Uniune Europeană?

Valentin Ionescu: Mi-e greu să mă pronunț dacă afectează toată Uniunea. Sigur că afectează în raport cu relațiile comerciale pe care această țară le are cu celelalte state pe comenzi. Asta afectează mai cu seamă țările din Estul și Centrul Europei, inclusiv România, în industrie. Dacă industria germană are o cerere mai redusă de comenzi, atunci automat și noi avem de pierdut pentru că industria românească lucrează foarte mult pe sub-contractare.

Autor

  • Marius Constantin

    Marius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: