Skip to content
Coronavirus

Analistul Iulian Chifu: Valorificarea politică a unei situații de criză este sinucigașă pentru oricine încearcă

rnews.ro

Analistul de politică externă Iulian Chifu, președintele Centrului de Prevenire a Conflictelor și Early Warning București, în exclusivitate pentru PSnews.ro, a precizat că valorificarea politică a situației de criză generată de pandemia de COVID-19 „este sinucigașă pentru oricine încearcă”.

Președintele Klaus Iohannis a semnat un nou decret privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României. Ce înseamnă prelungirea stării de urgență cu încă 30 de zile pentru economie?

Trebuie să considerăm, în primul rând, în vieți omenești. E un conflict de valori. Să sacrificăm vieți omenești pentru prima economie. A doua observație: dacă în momentul de față, mai ales că suntem în preajma Paștelui și urmează această perioadă, ridicăm starea de urgență, în momentul respectiv în loc să avem un vârf estimat undeva pe 21 aprilie sau 28, 30 aprilie, după alte estimări, ne vom trezi că avem un asemenea vârf și în perioada 5-10 mai. Deja o izbucnire a unui al doilea vârf, a unei relansări a infectărilor, ar putea să oblige la o nouă stare de urgență, o prelungire cu încă o lună. Este vorba de necesitatea de a menține starea de urgență acum pentru ca începând cu 16 mai să putem să redeschidem treptat, într-o formă organizată, toată economia”, a declarat Iulian Chifu pentru PSnews.ro

Europa se întoarce treptat la muncă săptămâna aceasta. După modelul Cehiei, care a relaxat măsurile de carantină încă de săptămâna trecută, Spania, Italia, Austria ies şi ele din hibernarea economică impusă de pandemia de coronavirus. Revenirea la muncă se va face în toate aceste state cu respectarea regulilor de distanţare socială şi toată lumea trebuie să poarte măşti de protecţie.

Chifu atrage, însă, atenția că depășirea vârfului nu înseamnă depășirea crizei, „ci înseamnă cel puțin o perioadă similară în care se acumulează numărul de cazuri. Singurul lucru e faptul că nu mai avem nivelul care s-a ajuns până în acel moment”.

„Și în cazul celor care au anunțat că vor redeschide treptat țara, tot la fel se vorbește de această posibilitate după 16 mai. În alte cazuri, este vorba de măsuri extrem de stricte, însă trebuie avut foarte mare grijă. Dacă Germania și-a gestionat bine perioada aceasta, Marea Britanie nu a ajuns încă la vârf, nici SUA, ca și Rusia și Turcia. Spania și Italia abia au trecut de un vârf și deja sistemele lor sunt foarte blocate. Fiecare dintre aceste state își gestionează situația în funcție de ceea ce se întâmplă în statul respectiv. Depășirea vârfului nu înseamnă depășirea crizei, ci înseamnă cel puțin o perioadă similară în care se acumulează numărul de cazuri. Singurul lucru e faptul că nu mai avem nivelul care s-a ajuns până în acel moment.

Orice tentativă de a valorific politic, electoral, la nivel internațional această criză, s-a dovedit sortită eșecului și s-a dovedit cu costuri majore. Nimeni nu își poate permite o asemenea situație, decât într-o zonă politicianistă de nivel foarte jos. În principiu, în momentul în care o asemenea criză se prezintă, toată societatea se realiază în jurul conducerii. Niciodată cine gestionează o criză, nu este fericit, ci pierde. E foarte dificil să explici populației într-o zonă electorală că tu ai gestionat situația mai bine și au murit mai puțini oameni. Cât timp mor oameni, costurile le încasează cel care gestionează în acel moment situația. Cu atât mai mult într-o zonă de opoziție. A forța în momentul de față deschiderea economiei și închiderea situației de urgență, nu înseamnă altceva decât a-ți asuma în mod direct costurile, morții și pe toți cei care sunt îmbolnăviți în perioada imediat următoare. Nimeni nu își permite un asemenea tip de risc. Donald Trump a plecat la drum spunând că nu se întâmplă nimic și a ajuns astăzi într-un vârf în care nu are nici forța și nici capacitatea să mai redeschidă economia. Ne uităm la Federația Rusă.

Vladimir Putin a anunțat că pe ei nu îi afectează și că Rusia a trecut foarte bine de criză pentru ca în momentul de față, când este în urcare, să observăm că nu e așa. În această situație totul a fost deplasat către guvernator și un val de nemulțumiri este în Federația Rusă împotriva modului în care a gestionat situația, deși el ar fi vrut să folosească momentul pentru a trece acel referendum de prelungire a perioadei de ședere a lui la șefia statului și ar fi vrut să profite internațional, arătând că regimurile autoritare gestionează mai bine criza. Toate aceste elemente i s-au întors împotriva sa. În cazul Chinei a fost același lucru. Din noiembrie, decembrie când au apărut cazurile, nu s-a permis apariția publică a informației. Au fost oprimați, arestați cei care au încercat să transmită acest mesaj. Acum suntem în fața celui de-al doilea val în China. Prin influența sa cu ajutoare umanitare, măști, ați văzut cam ce val a stârnit de replici. Cu calitatea slabă a ajutoarelor și cu un reflux al reacției tuturor statelor la nivel diplomatic față de această tentativă ca politic să valorifici o situație de criză.

Valorificarea politică a unei situații de criză este sinucigașă pentru oricine încearcă. Nu înseamnă, însă, că cauționarea unui Guvern care este astăzi la conducerea statului este neapărat un avantaj pentru cei acre gestionează criza oricât de bine ar gestiona-o. Această criză se va sfârși rău în orice caz pentru toate forțele politice la conducerea statelor democratice sau autoritare”, a precizat acesta.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *