Analistul politic Mircea Marian a identificat camarazii militari ai lui Ciucă la Summitul NATO

sursa: facebook/Nicolae Ciucă

Nicolae Ciucă a participat la Summitul NATO din SUA, unde a purtat mai multe discuții cu înalți oficiali, despre care a comunicat în aceste zile.

Mircea Marian a analizat imaginile postate public, unde a descoperit vechi camarazi ai generalului Ciucă, din vremea când acesta era Șeful Statului Major al Apărării.

„Președintele PNL Nicolae Ciucă a postat mai multe fotografii de la summit-ul NATO de la Washington DC, în care apare cu președintele Cehiei, generalul Petr Pavel, ministrul SUA al Apărării, Lloyd Austin, și alți oficiali”, scrie Mircea Marian.

Acesta precizează că Pavel a fost președintele Comitetului Militar al NATO în perioada în care Ciucă era șef al Statului Major.

În fotografii mai apare, foarte familiar cu președintele Ciucă, și Şeful Comitetului militar al NATO, amiralul Rob Bauer.

„Ciucă și amiralul olandez Rob Bauer, pe care-l urmăresc cât pot de atent, fiindcă am ce învăța. Zilele trecute, Bauer era la o dezbatere cu Michael Bloomberg, ca să fie mai clar despre ce discutăm. (…) Nu vreau să intru în discuții politice, nu vreau…, dar vă spun: l-am văzut pe Ciucă o singură dată într-un cadru închis, fără presiune mediatică și între oameni cu background-uri asemănătoare. Era ca peștele în apă, îl ascultam uluit”, scrie Mircea Marian.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: