Anul 2021. Liberalii sunt chemați să guverneze de către Iohannis. Orban își dă demisia din funcția de premier, dar rămâne șef la partid, poziție din care va conduce negocierile pentru formarea noii majorități și a guvernului. Singura variantă: un cabinet cu useriștii, cei care au dus o virulentă campanie negativă în online la adresa PNL.
USR forțează desemnarea lui Florin Cîțu drept premier pentru a destabiliza intern PNL. Orban renunță să mai fie desemnat, dar la negocieri liderul încă al liberalilor face concesii majore, inexplicabile, celor de la USR. Vrea să obțină cu orice preț șefia Camerei Deputaților și reușește.
Liberalii sunt șocați. Useriștii sunt extaziați, au obținut toate ministerele “cu bani”, tot ce și-au dorit, dar și importanta poziție de ministru al Justiției, în persoana celui mai incompetent personaj ajuns în acest portofoliul în ultimii 30 de ani. Cîțu devine premier în momentele cele mai dure ale pandemiei Covid, cu un ministru de Finanțe ostil de la PNL, Alexandru Nazare, pe care îl va sabota și îl va da afară din Guvern. Cîțu începe carotarea internă a taberei Orban, fiind susținut tacit de Iohannis și de aproape toți liderii PNL. În curând, Orban va simți pe propria piele gustul trădării. Arma lui favorită în politică.
2021, anul chinurilor PNL. Pe zi ce trece, liberalii devin, de facto, vioara a doua în guvernarea de coaliție cu USR. Cîțu rupe orice legătura cu Orban, retras strategic la Camera Deputaților, și declanșează un conflict dur în alianță după ce îl demite pe protejatul lui Cioloș, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu. Haosul măsurilor sanitare din pandemie și restricțiile operate de Guvern provoacă nemulțumire. PSD și AUR apasă pe pedala populistă, susținând diversele teorii ale conspirației care circulau pe rețele sociale privind pandemia Covid.
Useriștii șantajează în repetate rânduri cu ieșirea de la guvernare dacă liberalii nu le acceptă diversele cerințe,. Solicitarile sunt însoțite de atacuri publice pe durata a trei luni. Cîțu îl remaniază și pe Stelian Ion, ministrul USR de la Justiție, pentru motivul că nu a semnat odonanța Anghel Saligny, fondurile destinate primarilor.
Coaliția se rupe prin demisia în bloc a miniștrilor USR, ceea ce va genera o criză politică majoră întinsă pe trei luni. Useriștii încearcă un joc de imagine prin care cer continuarea guvernării fără Cițu, premierul pe care de fapt ei l-au impus. Nu reușesc să justifice gestul în fața opiniei publice, iar imaginea care rămâne este a unui partid de scandalagii.
După luni de zile, useriștii vor recunoaște public că adevăratul motiv al ruperii coaliției a fost legat de numirea a paisprezece înalți magistrați în funcții de conducere la DNA, DIICOT și Înalta Curte. Stelian Ion pregătise în secret o listă agreată de magistrați judecători și procurori ce urmau a fi numiți fără știința președintelui Iohannis. Criza ruperii coaliției PNL- USR seamănă la indigo cu ruperea Alianței D.A din 2006, atunci când Monica Macovei reușise parțial să-și numească oamenii în Justiție fără să-i mai dea socoteală premierului Tăriceanu, în timp ce refuza să contrasemneze actele Guvernului (ordonanțe de urgență).
Congres PNL fără surprize, dar cu mult zgomot de fond. Înaintea capotării coaliției PNL- USR, liberalii intraseră în congresul de alegere a conducerii, conform statutului, “de jos în sus”. Urmează luni de zile de atacuri dure, în teritoriu dar și la centru, între cele două tabere. Orban declanșează o campanie murdară împotriva lui Cîțu, dar este abandonat de toți susținătorii importanți. Îi rămâne alături o camarilă fidelă și, în final, pierde șefia PNL.
Gruparea lui Orban pleacă din partid și va constitui încă o „aripioară” liberală denumită Forța Dreptei, la fel cum în anii ‘90, Orban a participat la constituirea „aripioarelor” liberale PNL – Aripa Tânară și PNL- ‘93. Tăriceanu a procedat la fel cu PLR sau cu ALDE, în anii 2000.
2021-2022. Epoca Cîțu. Senatorul Florin Cîțu, intrat în politică conjunctural și un apropiat al fostului președinte interimar Alina Gorghiu din anii 2015- 2016, este ales președinte PNL. Este demis la câteva zile din funcția de premier de o coaliție ad-hoc AUR, USR, PSD. Se crează teoretic o nouă majoritate din trei partide pe care, teoretic, nu le leagă nimic și care nu vor să guverneze de frica pandemiei Covid și a problemelor economice care se întrevăd la orizont. Pentru prima dată în istoria politică a ultimilor douăzeci de ani, niciun partid nu vrea de fapt la guvernare. Anumite voci liberale spun și ele că opoziția reprezintă o scăpare logică pentru partid.
Prima moțiune de cenzură este scrisă de AUR și semnată de parlamentarii USR, dar nu mai ajunge la vot. Noua alianță conjuncturală cu suveraniștii oripilează aripa progresistă din USR. Dacian Cioloș se autopropune premier. Este desemnat formal de Iohannis pentru ca președintele să poată veni cu adevărata nominalizare. Cioloș presează pentru refacerea alianței PNL- USR, dar vine în Parlament cu un guvern monocolor USR care, în mod previzibil, va cădea. Este votat și de zece parlamentari PNL.
Tabăra care a confiscat USR, formată din tripleta Barna- Drulă – Ghinea, se arată inflexibilă, sperând că Iohannis și PNL vor ceda, în final, șantajului, adică un guvern fără Cîțu. Ceea ce se va și întâmpla, dar fără USR la masă.
În culise se schițează noua alinață PNL- PSD, greu de anticipat în 2020. Președintele Iohannis îl desemnează, în final, pe ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, pentru a forma guvernul și a debloca situația politică. Respingerea lui Ciucă ar fi însemnat începerea procedurii de alegeri anticipate.
CITIȚI ȘI:
