ANALIZĂ Agentul Sabin Sărmaș, mizele unui război politic pe malul Someșului

Sabin Sărmaș
Sursa foto: Sabin Sărmaș

Sabin Sărmaș, deputat PNL și nepotul liderului PSD Vasile Dîncu, și-a anunțat candidatura pentru Primăria Cluj Napoca, împotriva primarului Emil Boc. Candidatura lui Sărmaș reprezintă mizele imobiliare pe care PSD și AUR le au în cel mai important oraș din Transilvania.

Deputatul PNL și-a anunțat candidatura, dar nu a plecat din partid. Acesta ar intenționa să candideze independent, pentru a-i reprezenta pe „clujenii invizibili”, dar devin tot mai vizibile legăturile deputatului cu George Simion, liderul partidului extremist AUR.

AUR și PSD, de partea lui Sabin Sărmaș

George Simion a declarat, în urmă cu două săptămâni, că partidul său îl va ajuta pe Sabin Sărmaș în cursa pentru Primăria Cluj Napoca.

„La Cluj şi-a anunţat intenţia domnul deputat Sabin Sărmaş să îl contracandideze pe Emil Boc. Cu siguranţă ne punem în spatele lui Sabin Sărmaş cu o listă plină de oameni vocali care au făcut opoziţie în aceşti 20 ani de când e Emil Boc şef la Cluj”, a declarat Simion.

Sărmaș intră în luptă pentru a fi „independentul” lui George Simion, împotriva unuia dintre cei mai performanți primari din ultimii 20 de ani, Emil Boc.

Sabin Sărmaș ar urma să se bucure și de susținerea tacită a PSD Cluj, organizație condusă de senatorul Vasile Dîncu, unchiul lui Sărmaș. Nici PSD-ul nu a anunțat vreun alt candidat, ceea ce arată că vor oferi toată susținerea pentru Sărmaș. PSD n-a câștigat niciodată alegerile pentru Primăria Cluj-Napoca, dar va lupta pentru Consiliul Local, de unde PSD-iștii pot aproba proiectele care îi interesează pe membrii de partid și oamenii de afaceri din jurul lor.

Legăturile lui Vasile Dîncu cu liderii AUR sunt deja vizibile pe scena politică. În 2020, Dîncu era fotografiat la o întâlnire cu George Simion. Anul trecut, senatorul PSD a avut o întâlnire la restaurant cu Claudiu Târziu, deputat și președinte al Consiliului Național de Conducere al AUR.

PSD-AUR și dezvoltatorii imobiliari

Deputatul Sărmaș știe că nu are șanse să câștige împotriva lui Emil Boc, care a demonstrat în repetate rânduri că este capabil să dezvolte orașul. PSD și AUR, cele două partide din jurul lui Sărmaș, au ca obiectiv Consiliul Local din Cluj-Napoca, unde se aprobă dezvoltările imobiliare de care sunt interesați diverși finanțatori PSD și AUR. Sabin Sărmaș este doar un instrument politic pentru a controla deciziile în oraș.

PSD și AUR speră să obțină suficiente mandate în Consiliul Local astfel încât să-i forțeze mâna lui Emil Boc în privința aprobărilor de proiecte imobiliare. Cele două partide vor să-i distrugă majoritatea lui Emil Boc în Consiliul Local, pentru a intrat în negocieri cu primarul. Sărmaș își asumă o înfrângere la alegerile locale din 2024, dar încearcă să fure din voturile PNL și să le transfere către PSD și AUR. Pentru această candidatură la alegerile locale, Sărmaș va fi răsplătit cu un loc de parlamentar pe lista PSD sau AUR.

În ultimii 4 ani, administrația Boc a fost nevoită să refuze mai multe dezvoltări imobiliare pentru a evita blocarea orașului. Cluj-Napoca s-a dezvoltat atât de mult în ultimii 8 ani încât infrastructura nu mai face față extinderii orașului și volumului mare de proiecte imobiliare. Pentru a evita o dezvoltare haotică, Emil Boc s-a văzut nevoit să refuze mai mulți dezvoltatori imobiliari. Primarul Clujului vrea să se asigure că viitoarele proiectele nu pun în pericol mediul înconjurător, societatea și nu duc la blocarea orașului. Clujul a ajuns la un nivel la care trebuie să se concentreze pe proiectele care îi oferă un viitor.

Sabin Sărmaș, criticat de liderii PNL

Sabin Sărmaș este inginer în telecomunicații, iar între 2009 și 2012 a fost student doctorand fără să-și prezinte teza de doctorat. După terminarea facultății, a avut locuri de muncă modeste, fiind consultant între 2012 și 2016, fără să menționeze pentru ce firme a lucrat.

În 2014, a devenit membru în Consiliul de Administrație al RADP Cluj-Napoca, iar în 2015 s-a angajat ca inginer software. În 2016 a câștigat primul mandat de consilier local, iar 3 ani mai târziu a devenit președintele Autorității pentru Digitalizarea României. În 2020, a intrat în Camera Deputaților.

Sabin Sărmaș a avut importante funcții cu ajutorul PNL, pe care în 2024 a decis să-l trădeze și să facă jocurile PSD și AUR. Emil Boc a evitat să comenteze candidatura lui Sabin Sărmaș, însă alți lideri PNL au subliniat lipsa de caracter a deputatului.

Daniel Buda, europarlamentar PNL, a declarat că Sărmaș ar trebui să renunțe la toate funcțiile pe care le-a obținut cu ajutorul PNL și rezultatele lui Emil Boc sunt recunoscute la nivel internațional.

„Domnul Emil Boc are un nivel de încredere și o intenție de vot de peste 70% la nivelul municipiului Cluj-Napoca, dar nu despre asta e vorba. (…) Câtă vreme vii și contești niște chestiuni care sunt recunoscute la nivel internațional îmi spune foarte multe lucruri despre caracterul omului. Niciodată nu și-a exprimat niciun fel de nemulțumire. A fost pentru noi o surpriză”, a declarat Buda.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: