Skip to content
Externe

ANALIZĂ. „Big Brother-ul” american stă cu ochii pe noi

Calea Europeana

America e un model de democrație la care noi încă aspirăm. Mai mult decât atât, de SUA se leagă speranțele tuturor românilor care nu mai văd nicio variantă ca proprii politicieni să-i ducă vreodată pe drumul cel bun.

Cum românii sunt mult mai ușor de controlat dacă ești apărătorul lor, această cale a devenit o rețetă, despre ceea ce înseamnă să fii omologul puterii americane.

Mai nou, Statele Unite ale Americii au trimis un reprezentant în România și Bulgaria care să ajute autoritățile să lupte împotriva corupției, spălării de bani și crimei organizate. Aceasta e o premieră, pentru că până acum acest rol a fost, mai mult sau mai puțin voalat, asumat de ambasadorii americani care s-au perindat de-a lungul anilor, pe la București și Sofia, cu sprijinul funcționarilor din cadrul Ambasadelor sau din cadrul Departamentului de Stat.

Este pentru prima dată când Statele Unite au trimis un reprezentant special în regiune, un fel de dirijor al justiției, cu misiunea expresă de a se ocupa de problemele legate de corupție, spălare de bani și crimă organizată.

Pe o platformă de socializare, Jessica H. Kim precizează că reprezintă Departamentul de Justiție ca procuror federal, consilier legal în România și Bulgaria, oferind sectorului juridic îndrumare pentru a combate corupția în sectorul public, spălarea de bani și crima organizată, staționată în Ambasada SUA din Sofia și Ambasada SUA din București.

În timp ce românii își cam pierd optimismul în problema vizelor pentru SUA (Visa Waiver Program (VWP) program aflat sub legislaţia Congresului), în condițiile în care doar cu câteva excepții, ţările Uniunii Europene nu sunt supuse regimului de vize pentru America, iată că americanii stau totuși cu ochii pe România. La propriu, prin Departamentul de Stat, care știm bine că are un corp de diplomați cu credințe profunde în privința statului de drept.

Speranțele noastre legate de America rămân la fel de mari, ca în fiecare etapă parcursă până acum, de la obținerea „clauzei naţiunii celei mai favorizate” în 1993, la statutul de „economie de piaţă”, zece ani mai târziu (moment în care am privit cu optimism către planul schimburilor comerciale, cât şi al investiţiilor americane în România). Apoi, în 2011, la Washington, a fost adoptată Declaraţia Comună privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii, reper esenţial al politicii externe a României, dar şi un instrument eficient de sprijinire a eforturilor interne în domeniul reformei politice, economice, militare, administrative prin dialog politic, securitate, economie, contacte interumane, ştiinţă şi tehnologie, cercetare, educaţie, cultură.

Ce a urmat?

România și-a păstrat ani de zile o agendă publică setată pe lupta anticorupție, dar fără rezultate care să fi determinat schimbări majore în politică ori administrație, ci a rămas cu aceeași clasă politică lipsită de viziune, cu politicieni lipsiți de viziune, incapabili în a contura un proiect de țară, rămânând cu toții fixați în acest peisaj în care dezastrele ne pândesc de pretutindeni, incapabili să ne gestionăm singuri problemele interne, indiferent că acestea sunt de ordin politic, economic, administrativ, juridic.

Chiar și în aceste condiții, de involuție la nivelul societății, singurele critici articulate către NATO, SUA, SRI sau DNA sunt lansate în spațiul public doar de pe poziții ultraconservatoare.

Până una alta, felul în care America își consolidează puterea în zonele de influență presupune o strategie foarte eficientă de cooptare a instituțiilor de forță. Însă românii deja au aflat că lupta polițienească, justițiară riscă să producă doar efecte pe termen scurt, aceasta fiind de altfel și explicația pentru care românii se află de ani de zile la coada Europei (și) în ceea ce privește indiferența față de problemele societății, dezvoltând o democrație indiferentă, în care jocul politic a fost transformat într-o dispută pe electorat și nu în folosul său.

Așadar, în lipsa unei analize, a unor dezbateri și a unei gândiri critice, perspectiva providențială a americanilor care vin să ne salveze de noi înșine reprezintă încă un tip de gândire auto-colonizată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *