În România, de o bucată bună de vreme, avem o dezbatere aprinsă între PSD și PNL pe tema datei alegerilor prezidențiale. Social democrații și-ar dori să organizeze alegerile cât mai devreme, în septembrie. Marcel Ciolacu a avansat două posibile date – 15 septembrie sau 29 septembrie pentru primul tur. De cealaltă parte însă liberalii și-ar dori alegeri ceva mai târziu, pe 27 octombrie pentru primul tur și 10 noiembrie pentru cel de-al doilea.
Motivele PSD pentru alegeri în septembrie
PSD mizează în septembrie pe mobilizarea electoratului propriu. Se știe faptul că august și septembrie sunt luni în care apetitul românului pentru alegeri este mic, fiind luni de vacanță. Social democrații ar putea miza tocmai pe o prezență redusă la vot. De ce? Pentru că PSD își poate mobiliza uriașa bază politică și astfel poate depăși toate partidele care nu au o bază atât de mare. În cazul în care alegerile au loc mai târziu, prezența ar putea crește, iar avantajele mobilizării propriei baze scad.
Pe de altă parte, organizarea alegerilor mai devreme ar putea preveni eventuale tensiuni economice și sociale care ar putea apărea mai târziu în an, oferind astfel un avantaj unui partid aflat la guvernare cum este PSD. Nu în ultimul rând, o campanie electorală mai scurtă ar putea dezavantaja partidele de opoziție care ar avea mai puțin timp să își promoveze candidații și programele electorale.
Motivele PNL pentru alegeri în octombrie
Pe de altă parte și liberalii au motive întemeiate să ceară alegeri în octombrie. În primul rând, în mod tradițional alegerile prezidențiale au loc în octombrie – noiembrie. Așa s-a întâmplat și în 2019 (noiembrie) ceea ce înseamnă că liberalii au un temei atunci când cer alegeri la termen. Pe de altă parte liberalii ar beneficia de pe urma organizării alegerilor în octombrie – noiembrie pentru că vor avea timp să pregătească campania. O dată mai târzie le-ar oferi mai mult timp pentru pregătirea unei campanii electorale eficiente, inclusiv pentru promovarea candidaților și elaborarea strategiilor de campanie.
De asemenea, o perioadă mai lungă până la alegeri ar permite PNL să scoată în evidență eventualele greșeli sau nereușite ale PSD în guvernare, consolidându-și astfel argumentele împotriva acestora. Totodată, timpul suplimentar ar putea permite o schimbare a opiniei publice în favoarea PNL, în special dacă apar evenimente sau scandaluri care afectează negativ PSD.
Influența parlamentarelor în calculul politic
Trebuie spus că și alegerile parlamentare ar putea influența semnificativ calculul politic al partidelor. Asta pentru că alegerile legislative vor avea loc în decembrie. Alegerile prezidențiale și parlamentare aproape simultane ar putea crea un efect de sinergie pentru partide, în sensul că o victorie la prezidențiale ar putea stimula moralul și mobilizarea electoratului pentru alegerile parlamentare. Dacă PNL va câștiga alegerile prezidențiale și acestea vor avea loc în octombrie – noiembrie, atunci s-ar putea crea un efect de inerție și liberalii ar putea fi principalii beneficiari. Pe de altă parte, dacă alegerile prezidențiale au loc în septembrie, atunci acest efect de inerție se va epuiza până în decembrie.
De asemenea, apropierea datelor ar putea duce la o mai mare mobilizare la urne. Dacă alegerile prezidențiale au loc în octombrie – noiembrie, iar cele parlamentare în decembrie, atunci șansele ca electoratul să se mobilizeze cresc pentru că intervalul dintre alegeri este mic. Pe de altă parte, dacă alegerile prezidențiale au loc în septembrie și cele parlamentare în decembrie, atunci mobilizarea la urne ar putea fi afectată și am putea avea un procent scăzut, așa cum am avut de altfel în ultimii ani.
Autor
-
Robert Manea este absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București și al European Academy of Diplomacy din Varșovia. Are o experiență de peste 7 ani în presa din țară, acoperind subiecte de politică internă și externă.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News